Bunicii
Parcă văd cărăruia cu dale, care se strecura printre gărduţurile care-mi erau tare dragi, că erau ca de copii, mici cât mine. De după ele, ieşeau printre şipcile boite în verde da’ cu vârfurile albe, tufele de regina nopţii. Pe cărăruia asta, târâiam io o sforicică la a cărei capăt stătea pe-o parte, un căluţ galben din plastic.
Ograda bunicilor.
După gardul cel mare, ca de oameni mari, era curtea cu animale. Calul, mare, cal adevărat, îl auzeam de la colţul drumului, cu căruţa băcănind. Io o şi ţâşneam spre poartă. Cobora bunicu’, băga mâna în buzunarul pantalonilor, aşteptând mâna cea mică, să găsească acolo nuca, mărul, covrigul sau ceva, orice, pentru nepot… Mi-ai adus ceva tataie? El nu răspundea, mai trăgea un fum din mărăşească, aşteptând să-l cotrobăi. Şi el îmi aducea de fiecare dată ceva.
Lucra la CAP, era cu căruţa. Iubea calul ăla, mamă-mamă. Nici la mine nu ţâi aşa, îi mai scotea bunica ochii uneori.
Ograda copilăriei mele.
Bunicul, cu veşnica mărăşeasca în colţul gurii, bătea nucul. Io cu ochii tot o mirare la nucul care plângea cu nuci. Şi tot o fugă, le adunam şi le puneam în târna din mijlocul curţii. Le dejghioca bunicul cu vârful cuţitului. Când scotea miezul întreg, mi-l dădea zicând că-i cocoş. Apoi beam must. Râdea bunica de mustăţile mele şi mă făcea beţivan.
Era toamnă, la geam şi pe şifonier punea bunica gutuile. Galbene şi cu puf, aidoma puilor de găină, decât că stăteau să le prind, nu ca puii pe care-i fugăream toată ograda fără succes. Mă urmărea cocoşu’, gata-gata să-mi sară-n cap. Da’ ochii bunicii unde erau? Ce-l lăsa? Huşti boală, făcea la cocoş când se înfoia ‘mnealui. Da’ erau mai multe feluri de cocoşi. Era ăsta de păzea găinile din ogradă. Era şi ăla de-l scotea bunicul din lacrimile nucului. Şi mai era şi ăla de rămânea după ce felia bunicu’ pepenele. Tot mie mi-l dădea…
Ograda copilăriei mele.
Au vândut bunicii casa, au venit la oraş, să aibă grijă bunica de nepoţi. Bunicul a plâns după cal şi căruţă. S-a angajat tâmplar prin zona gării. Au trecut anii. Au crescut nepoţii. Acum au şi iei copii. S-au dus bunicii. Dar io mă văd adesea printre gărduţul ăla ca de copii, târând căluţul din plastic, pe dalele cărăruii. Şi simt miros de regina nopţii.
Ograda bunicilor.
După gardul cel mare, ca de oameni mari, era curtea cu animale. Calul, mare, cal adevărat, îl auzeam de la colţul drumului, cu căruţa băcănind. Io o şi ţâşneam spre poartă. Cobora bunicu’, băga mâna în buzunarul pantalonilor, aşteptând mâna cea mică, să găsească acolo nuca, mărul, covrigul sau ceva, orice, pentru nepot… Mi-ai adus ceva tataie? El nu răspundea, mai trăgea un fum din mărăşească, aşteptând să-l cotrobăi. Şi el îmi aducea de fiecare dată ceva.
Lucra la CAP, era cu căruţa. Iubea calul ăla, mamă-mamă. Nici la mine nu ţâi aşa, îi mai scotea bunica ochii uneori.
Ograda copilăriei mele.
Bunicul, cu veşnica mărăşeasca în colţul gurii, bătea nucul. Io cu ochii tot o mirare la nucul care plângea cu nuci. Şi tot o fugă, le adunam şi le puneam în târna din mijlocul curţii. Le dejghioca bunicul cu vârful cuţitului. Când scotea miezul întreg, mi-l dădea zicând că-i cocoş. Apoi beam must. Râdea bunica de mustăţile mele şi mă făcea beţivan.
Era toamnă, la geam şi pe şifonier punea bunica gutuile. Galbene şi cu puf, aidoma puilor de găină, decât că stăteau să le prind, nu ca puii pe care-i fugăream toată ograda fără succes. Mă urmărea cocoşu’, gata-gata să-mi sară-n cap. Da’ ochii bunicii unde erau? Ce-l lăsa? Huşti boală, făcea la cocoş când se înfoia ‘mnealui. Da’ erau mai multe feluri de cocoşi. Era ăsta de păzea găinile din ogradă. Era şi ăla de-l scotea bunicul din lacrimile nucului. Şi mai era şi ăla de rămânea după ce felia bunicu’ pepenele. Tot mie mi-l dădea…
Ograda copilăriei mele.
Au vândut bunicii casa, au venit la oraş, să aibă grijă bunica de nepoţi. Bunicul a plâns după cal şi căruţă. S-a angajat tâmplar prin zona gării. Au trecut anii. Au crescut nepoţii. Acum au şi iei copii. S-au dus bunicii. Dar io mă văd adesea printre gărduţul ăla ca de copii, târând căluţul din plastic, pe dalele cărăruii. Şi simt miros de regina nopţii.
