Cod portocaliu de piţi
În faţa scării mele, lângă bordură, sunt două colectoare pentru apele pluviale. Două adâncituri în asfalt, taman bune să te încurce când parchezi cu două roţi pe bordură.
Azi, pe coşcogea ninsoarea, într-o rână, cu o roată în adâncitura mai respectabilă, poposea un Audi. Albastru. Lângă el, o tante panicată. Se uita de ziceai că înţelege în ce s-a băgat. Io trec pe lângă ea, nebăgând în seamă picioarele până-n gât, izvorâte parcă de sub claia de păr roşcat, împăturite sub o fustă pliată şi un pulover bombat. Şi ningea ….Ea era îmbrăcată toată în negru.
După care urcă la volan. Şi începe de pedalează cel Audi, de ieşea un fum din cauciucuri, mai ceva ca din cauciucurile aprinse la mine la ţară în noaptea de priveghi la vreun răposat.
Io, sensibil la poluare, intervin. Mă apropii de claia roşcată, o sfătuiesc frăţeşte să îndrepte din volan roţile, să n-o mai tureze, şi, sprijinit de capota lu Audi cel albastru, îi zic să dea ‘napoi. Ea, cu ochii buluciţi la mine, dă o pedală, apoi se aruncă sub bord, de unde iese cu telefonul la ureche. O sunase cineva ….
Io mă încordez mai tare, cu mănuşile pipăind patru cercuri de Audi albastru, ferm convins că de data asta învingem alunecuşul….. Dar doar io credeam asta … Tantea roşcată, era total acaparată de smartfone … Vorbea frate, cu cineva … din alt anotimp … Mi-am băgat …. mănuşile-n buzunar, şi m-am lăsat la mâna mea …. Astea bre, nici la intemperii nu reacţionează… Pe la etajul doi, îmi venea să mă întorc şi s-o întreb : Ai simţit fă, măcar cutremurul de sâmbata trecută?
Azi, pe coşcogea ninsoarea, într-o rână, cu o roată în adâncitura mai respectabilă, poposea un Audi. Albastru. Lângă el, o tante panicată. Se uita de ziceai că înţelege în ce s-a băgat. Io trec pe lângă ea, nebăgând în seamă picioarele până-n gât, izvorâte parcă de sub claia de păr roşcat, împăturite sub o fustă pliată şi un pulover bombat. Şi ningea ….Ea era îmbrăcată toată în negru.
După care urcă la volan. Şi începe de pedalează cel Audi, de ieşea un fum din cauciucuri, mai ceva ca din cauciucurile aprinse la mine la ţară în noaptea de priveghi la vreun răposat.
Io, sensibil la poluare, intervin. Mă apropii de claia roşcată, o sfătuiesc frăţeşte să îndrepte din volan roţile, să n-o mai tureze, şi, sprijinit de capota lu Audi cel albastru, îi zic să dea ‘napoi. Ea, cu ochii buluciţi la mine, dă o pedală, apoi se aruncă sub bord, de unde iese cu telefonul la ureche. O sunase cineva ….
Io mă încordez mai tare, cu mănuşile pipăind patru cercuri de Audi albastru, ferm convins că de data asta învingem alunecuşul….. Dar doar io credeam asta … Tantea roşcată, era total acaparată de smartfone … Vorbea frate, cu cineva … din alt anotimp … Mi-am băgat …. mănuşile-n buzunar, şi m-am lăsat la mâna mea …. Astea bre, nici la intemperii nu reacţionează… Pe la etajul doi, îmi venea să mă întorc şi s-o întreb : Ai simţit fă, măcar cutremurul de sâmbata trecută?
