Prima ninsoare a Danei

Ningea cu nişte fulgi aşa de mari de aveai impresia că în ceruri, îngerii se bat cu pernele. Toată mizeria şi tot noroiul se-acopereau cu alb. Crengile de viţă de vie, cu coama plină de zăpadă, se aplecau , în gest pios, închinându-se iernii. Nici nu se vedea fundul viei de atâta ninsoare . Şi fulgii, plescăiau pământul, făcându-şi loc cu coatele pe arătură. Pe cărare, urmele bocancilor mei, urmate de ale Danei, cam cât tocul alor mele. Uimită la culme, puştoaica, primea sărutul norilor, închinzând ochii a sfială, ori de câte ori, vreun fulg mai mare i se topea pe faţă. Prima ei zăpadă. Şi ea o mângâia cu obrajii roşii de ger . În ceruri, îngerii nu mai pridideau cu joaca lor nebună.
(decembrie, 2008)