Problema 16 de la pagina 67
Ultimul an de liceu. Am început trimestrul doi, după Revoluţie. Începuseră prezentările de ţoale la scoală, că doar uniforma căzuse odată cu dictatorul. Care mai de care mai colorate, mai inedite. Mai puţin la ora de chimie, unde încercai să te faci invizibil şi chiar încercai să nu respiri, de teamă să nu cumva să fii remarcat. Aşa că dacă aveai o ţoală cu care sperai să zăpăceşti vreo piţipoancă în pauză, la ora de chimie ori o dezbrăcai, ori îţi trânteai deasupra o minunată bluză de trening. Încercai să apari super interesat de chimie şi cât mai naşpa îmbrăcat, că aşa credeam noi că sunt ăştia interesaţi de chimie: mai rupcigoşi. Iar dacă mai veneai uneori din pauză şi intrai după profesor, inventând imediat ceva plauzibil, la chimie nimeni nu avea curajul ăsta. Dacă suna şi nu erai în clasă, mai bine chiuleai, de unde tupeu să intri după Baluca?
Într-o zi, după ce-mi fac eu temele regulamentar la chimie (adică scriu enunţurile problemelor şi las spaţiu cam cât credeam eu că ar fi rezolvarea pe care o copiam de la colegul Gigel a doua zi), aflu cu vădită stupoare că nici Gigel nu a ştiut să rezolve problema 16 de la pagina 67. Calamitate! Nu am decât o notă şi sunt pasibil de interogatoriu… Măcar bine că avem chimia după electromecanici, că poate o rezolvă la ei şi aflăm şi noi cum, că nici de la ei n-o făcuse nimeni acasă. Numai bine că la electromecanici a pus vreo 15 note de 4…. şi s-a mai şi enervat îngrozitor… Aşa că înaintea orei de chimie din ziua aia, o linişte de priveghi zăcea vraişte în clasă la electronişti. Oare câte medii vor fi stricate azi? Intră Baluca, şi contrar obiceiului nu mai strigă catalogul, ci îl aruncă pur şi simplu pe catedră, spunând în loc de bună ziua, Sî binevoiască a ieşî la tablă şel care o făcut problema 16 di la pagina 67. Opa… Am pus-o! Câteva inimi au îngheţat. Privirile ni s-au înceţoşat. Bluzele de trening nu ni se mai păreau camuflaj. Liniştea s-o tai cu cuţitul. Puteai rezema şi bicicleta de ea … Oare de ce n-am chiulit? Privirea încruntată a Balucăi nu prevestea nimic bun. Când deoadată, uşa se deschide cu putere şi intră unul tot o goană în clasă: Mitică Rusu. Mă scuzaţi zice el, am fost la veceu. Trebuie să fii dus cu capul să intri după Baluca tocmai în acest moment. Dar Mitică… Surprinzător, Baluca nici nu-l bagă în seamă. Hai, n-a făcut nimeni problema? Şi liniştea crescu direct proporţional cu micşorarea inimilor. Doar Mitică tot cotrobăia prin bancă. Şi deodată sare ca ars, că el a făcut problema. La care noi belim ochii ca la un Boieng 767, aterizat între rândul din mijloc şi cel de la fereastră. Că Mitică şi chimia, nu prea… Şi iese Mitică la tablă, tot un zâmbet şi-o fericire, iar din piepturi scapă oftaturi de uşurare. Până în faţa clasei află şi el despre ce problemă e vorba, adună de pe drum o carte, şi cu faţa lui de roşcovan ghiduş ne tot zâmbea plin de mulţumire. Noi ne-am cam muiat când am văzut că el nu are habar despre ce problemă e vorba, dar atât timp nu eram nici măcar printre cei trei pe care Baluca îi scosese la teorie, mai era o şansă să scăpăm în ziua aia.
Şi se apucă Mitică de treabă. Împarte cele două table în jumătăţi. Apoi începe să răsfoiască cea carte de la o copertă la alta, şi unde se oprea, de-acolo scotea o formulă. O scria tacticos pe tablă, completa cu numere atomice, cu x, y, z, râdea ca de cea mai bună glumă, iar noi ne pregăteam de infarct. Şi iar răsfoia cartea, iar se mai oprea undeva aiurea, mai scotea o formulă, o completa cu numere atomice, cu x1, y1,z1, şi dăi râs. Şi uite aşa, tot chicotind, tot răsfoind şi tot completând cu numere atomice, umple Mitică patru jumătăţi de tablă, în care introduse toată chimia. Dar cu numere atomice, că el era mare fan numere atomice. Şi la urmă, într-un colţ, scrie răspunsul din carte, de la sfârşit, şi-l încadrează într-un dreptunghi, tot un zâmbet şi-o voiebună.
Trece Baluca la loc elevii ascultaţi la teorie, după care trece la problema lu’ Mitică. Se chiorăşte ea la tablă, se dă mai în spate să vadă mai bine, se duce iar mai aproape, se dă iar mai în spate, cu ochii plini de chimie. Da’ asta de unde ai scos-o? De aici, şi o ducea Mitică la o altă jumătate de tablă. Da’ asta? De aici, din altă jumătate de tablă, dar mai sus. A îmbârligat-o pe Baluca de o să iasă pe geam săraca, şopteşte Relu Jălbică din spatele meu. O mai învârte Mitică de vreo două ori dintr-un colţ în altul al tablelor, după care Baluca, chiaună de cap, întreabă de rezultat. Colea, îi arată Mitică dreptunghiul, cu aşa satisfacţie de parcă îi arătase noul element din sistemul periodic, denumit, cum altfel decât elementul Mitică.. Aşa v-a dat şi vouă? Daaa, noi tot un cor. La loc, opt.
