Bubulina a murit și la Iași

Strada Veseliei sau Strada Muzicii i se mai spunea străzii Lăpușneanu din Iași. Plină de prăvălii a fost dintotdeauna. La fel ca și azi. Deunăzi aici erau alte repere: Hala de Bere,  la a cărui canele mușteriii  întârziau alături de taraful chitaristului Ionică Barbu, nimeni altul decât nepotul vestitului Barbu Lăutaru. Berăria Unirii, deschisă în grădina Casei Catargiu, unde azi este Muzeul Unirii, avea o scenă pe care evolua trupa tinerilor actori de la Teatrul Naţional. Însuși Eminescu le-a dedicat o cronică în Curierul de Iassi, lăudându-le spectacolele. Hotelul Binder găzduia aniversările societăţii literare Junimea și prin noiembrie 1878, Caragiale şi-a prezentat sau mai bine zis a jucat, în premieră, O noapte furtunoasă, interpretând cu atâta talent rolurile, încât junimiştii se prăpădeau de râs. Magazinele cu drăcovenii cântătoare cum le spuneau bătrânii, se găseau în Librăria muzicală Cosma. În Magazinul Conservatorului, dispărut după cutremurul din martie 1977, studenţii lipsiţi de instrumente îşi exersau temele, melomanii încercau noile partituri şi deseori, duminica, muzicienii pasionaţi dădeau aici concerte de cameră. Se deschideau uşile şi ferestrele pentru ca ascultătorii, rânduiţi în stradă, pe scaune de acasă, ca într-o sală de concerte, să le poată auzi. Suitele lui Bach şi Haendel erau uneori însoţite de acompaniamentul clopotelor din turla Bisericii Banu. Câteodată se adunau atâţia instrumentişti încât orchestra nu mai încăpea în magazin şi ieşea pe trotuar. În duminicile acelea  strada Lăpuşneanu devenea o uriaşă estradă muzicală. Nu în cele din urmă, Anticăria lui Dumitru Grumăzescu, poreclit şi primarul străzii Lăpuşneanu fiindcă se implică în felurite acţiuni de înviorare a străzii. Magazinul său ce dă farmec străzii este plin de cărţi, ceasloave, gramofoane, patefoane şi felurite antichităţi deasupra cărora priveşte dintr-un mare tablou poetul Mihai Eminescu. Pe vremea poetului, aici era marele magazin A la Ville de Paris de unde îşi cumpăra pălării elegante când mergea la teatru sau la vreun ceai literar.

Dacă alaltăieri nu mai aveam răbdare să ajung la Anticăria lui Dumitru Grumăzescu, azi nu mai era chiar așa. Tot căutând pe net informații despre Iași, am aflat că nea Mitică nu mai este. Din iunie, anul ăsta. Tipărisem o minunată poveste pe care fetele s-o citească la numita anticărie, imaginându-mi-l pe amfitrion mângâindu-le pe cap, mulțumit că pasiunea lui va fi dusă mai departe. Am întârziat la o bere, alături, două case mai înapoi. Deși îmi pusesem deoparte bănuțul pentru suvenirul de la Iași musai de la Grumăzescu, nu mă mai trăgea nicio ață…

Dar am ajuns și la adresa de pe Pietonalul Lăpușneanu nr.24. Anticăria lui Dumitru Grumăzescu. Știam cum arată din pozele de pe net. Am intrat ca la priveghi în locul pe care-l catalogasem punctul forte din scurta noastră ieșire la Iași. Pe jos, pe sus, pe rafturi, lângă rafturi, aiurea, cărți, tablouri, insigne, o viață de om, risipită, împrăștiată, cotrobăită de vânătorii de ghișefturi. Cărți la 0,50 RON aruncate în cutii de carton,  tablouri etichetate doar cu preț, vechituri pe care nea Mitică nu le ștergea, ci le mângâia de praf, așteptau ca la abator. Mi-au dat lacrimile. N-am cumpărat nimic. N-am putut. Mulțimea de cotrobăitori, nu mă îndoiesc că oameni de bună credință, mi-au adus aminte de Bubulina, iubita lui Zorba Grecu, care deși abia murise, fusese tăbărâtă de vecinele care-i luau și tapetul de pe pereți, dar și cearșaful de sub corpul cald încă… Un nene care vorbea stricat românește supraveghea totul, oarecum dezinteresat…  Tabloul lui Eminescu era tot la locul lui. Nu cred că înțelegea ce se întâmplă. Cred că se tot uita după nea Mitică, sâ vinâ sâ facă oleacâ de ordini….

Iași, 21 octombrie 2018