Măruț, mărgăritar

Bunelu Costică….Știi mă vre-un colind? Eu știam un plugușor. Orășan, ce vrei…. S-a dezbrăcat de flaneaua de izmană, și-a rezemat oglinda de pervazul geamului. Hai fă Marie, mai vii cu apa ceia sau nu? Ho, că nu dau turcii. Bunica i-a pus ibricul cu apa caldă pe colțul mesei.

S-a bulbucit bunelu Costică cu pămătuful peste toată fața. O șters cu dosu palmei oglinda, că se aburise. Și-o pus lama în aparat. Zi mă, știi vre-un colind? Hai câ ti învăț.

Am plecat la colindat, măruț-mărgăritar…… Și-a țuguiat buzele să se radă. Se strâmba de te pufnea râsu. Dacă aveai curaj. Eu n-aveam.

Pe la curți de boieri mari, măruț-mărgăritar….. Clipocea aparatul în cana cu apă curată. Se apleca ghebos și uscat de-i numărai coastele, să se vadă în oglindă. De parcă nu putea să pună oglinda mai sus, undeva.

Dar boierii nu-s acasă, măruț-mărgăritar….. Mă tu ești atent, că io nu repet pentru toți proștii. Eram atent. Peste maieul cu gaura mânecii până sub curea, avea brâu de lână țesut de bunica.

Au plecat la vânătoare, măruț-mărgăritar…. Fă Mărie, mai adu fă niște apă caldă, că asta s-o sleit. Mă uitam la el, ce slab și deștept este, știe și colinde. Eu cu el o să samăn. Bunica mereu spunea așa.

Să vâneze căprioare, măruț-mărgăritar…. Era chel bunelu Costică. Și drăcos. Și-l iubeam cu toată inima mea de orășan prost care nu știa nici măcar un colind. Noroc cu el.

Căprioare n-au vânat, măruț-mărgăritar….. Se da după perdea. Lătra câinele la poartă. Ia vezi fă Mărie, cine n-are somn? Dar nici el n-avea somn.

Au vânat un iepuraș, măruț-mărgăritar….. A terminat de bărbierit. A scos lama din aparat. A pus totul în cutiuță. Parcă era preotul cu odoarele.

Ce să faci din blana lui, măruț-mărgăritar….. Adu Mărie colonia, să mă dau pe față. Bunica era deja în spatele lui. Mirosea colonia aia, a bunelu Costică.

O căciulă Domnului, măruț-mărgăritar…. Se oțăra bunelu Costică după ce se parfuma pe față, de zici că-l obliga cineva.

La anu și la mulți ani!