Top Menu

Am terminat liceul în vara lui 90. Bacu’ n-a fost o problemă. Repartiţiile ni le-au scris pe tablă, în funcţie de medii. Urma să devin un mândru SCB-ist( asta reprezintă întreţinere instalaţii electrice feroviare), în minunata gară Făurei. Dar la insistenţele alor mei, m-am înscris la facultate. Fără nicio tragere de inimă, mai mult cu tragere de câini, că trăgeau de mine patrupedele menţionate. Aşadar m-am prezentat la examen. Din cele trei, pe primul l-am memorat, din motiv de două blonde. Una stătea chiar în faţa mea, cealaltă mai în faţă şi pe alt rând.
Vine momentul în care pe tablă se scriu subiectele. Şi începe nenea profesor şi scrie el, şi scrie, şi eu beleam nişte ochi, că nu mă dumiream ce dracu tot scrie el acolo. Te pomeneşti că nu avem azi la mate examen, mi-am zis. Cele blonde, tot o veselie. Tot se întrebau din priviri dacă ştiu rezolvarea, tot chicoteau ele a fericire, iar eu mă uitam când la tablă, când la ele, şi mă tot chinuiam să ghicesc la ce dracu e examenul ăsta. Te pomeneşti că am nimerit la altă facultate, că problemele astea arată a fi de fizică. Nu are cum, o poză cu moaca mea este lipită pe bancă. Oi fi scris eu greşit la ce facultate vreau? Abia pe la al treilea subiect, mi-a căzut fisa. La mate aveam bre examen, că a apărut şi o problemă de geometrie. Blondele erau în extaz. Încet-încet, s-a făcut lumină şi în creierul meu, care lumină s-a mutat pe foile de scris, că nu cred că am scris rezolvări mai mult de o pagină din patru. Tot o lumină. Blondele au scris la greu, chicotind şi frecându-şi mâinile cu satisfacţie.
Asta e, mi-am zis, dacă nu m-am pregătit, stau ca prostu, cu pixul în gură, privind când la blonde, când pe fereastră, când la musculiţa care tot ţopăia pe penarul unuia din dreapta.
S-a terminat cel examen, mi-am luat coada între picioare şi m-am dus cu băieţii la o bere. Ros de curiozitate, m-am uitat pe legitimaţiile lipite pe băncile blondelor, să văd cum le cheamă şi să văd ce note au luat.
Când s-au afişat rezultatele, pe lumina de pe paginile mele io am luat 4 şi ceva. Blondele au luat 2 şi ceva. Atunci mi-am dat seama că eu m-am dumirit că examenul respectiv era la mate. Blondele nu.

About The Author

Close