Mâţa mea floreană

Nu ştiu ce bocănceală şi-a luat biata mea pisică de la foştii proprietari, dar ne-am trezit acu’ vreo patru ani în curte cu o mâţă floreană, sperioasă, slabă ca vai de lume, iar de mângâieli sau tors ce să mai vorbesc…. nu stă s-o atingi nici moartă… Simţind ea că-i rostul de mâncare la noi în ogradă şi nici neam de bătaie…. s-a pripăşit. Şi cum ne-a scăpat şi de şoareci…. loz câştigător…. Dar de când o ştiu eu, n-a atins-o nimeni niciodată…. Sare ca …mâţa, când vrei s-o atingi…
Asta până de curând, când nu ştiu ce dracu dereticam prin ogradă, o văd tolănită vraişte la soare, mă apropii… ca pisica… şi-o agăţ. A dat să fugă, că deh… o speriasem, dar s-a dumirit că nu-s croit pe bătaie, s-a mai zbătut de vreo două ori să scape din mâna mea, n-a reuşit, şi s-a resemnat…. Am colăcit-o sub braţul meu, mângâind-o cu un deget pe gât, între urechi, între ochi, pe burtică… Încet-încet s-a muiat ca o cârpă, şi s-a dedat la o torcăială, de ziceai că-i motor Diesel abia scos din fabrică… Cu paşi moi, ca şi pernuţele ei, m-am aşezat pe o cioată, la umbră, să n-o deranjez cumva… Mâţa mea floreană, felina mea sălbatică s-a dat pe brazdă…. Vezi frate, că până la urmă şi animalul, cât e el de animal, simte omul bun…. Şi eu o mângâiam cu arătătorul cât mai moale, să n-o sperii….
Ce faci mă acolo? strigă soră-mea la mine tot o insensibilitate…. Ce dracu’ faci acolo cu mâţa lu’ alde Vulpe? De data asta sar eu ca mâţa… Ce-ai zis? Ce-am zis… Stai cu mâţa lu’ vecinu în braţe în loc să dăm ghes cu munca…. Cum, nu-i mâţa noastră? Cine bre, putoarea aia? S-a învăţat la noi la mâncare, dar de şoareci nici nu s-atinge… Arunc-o naibii că-i şi plină de purici…. Io-te-o colo pe-a noastră. Pe butoi.
Am lăsat-o pe intrusă jos şi cu ochii floare m-am dus spre butoi. Floreana noastră m-a simţit imediat şi s-a strecurat printre ulucii gardului, în vie. Mâţa vecinului, mulţumită de masajul meu drăgăstos, se împletea printre picioarele mele, dorind bag seamă, să continuăm… Ea nu era aşa de sperioasă. Şi era şi ea tot floreană.