Pane Profesore

Pane Profesore stătea drept în mijlocul pieții. Un soare cât tot cerul. O floare. O floare cu nume frumos. O floare frumoasă. Crescută din nimic, îl înlănțuie… S-a temut la început să crească floarea asta….. Dar a el crescut-o și ea l-a mângâiat, l-a atins ca o lumină. Atingerea ei l-a liniștit, deși el tremură încă… Și el s-a lăsat atins de floarea asta… Și atingerea asta l-a umplut de fericire…. Tu ești floarea mea? a întreabat-o el. Floarea nu i-a răspuns, dar îmbrățișarea ei îi vorbește din toate petalele. Și el se înmoaie, se copilărește,  se prostește… Se pune în genunchi pe nisip. Din totdeauna i-a plăcut nisipul din țara lui. Și plânge din toți ochii lui în timp ce floarea îl iubește cu toate petalele ei… Și lacrimile lui de fericire se unesc cu lacrimile de fericire ale florii. Și-s calde. Ca sângele-s de calde….

***

Pane Profesore stătea drept în mijlocul pieții. Noi toți copiii din sat eram adunați. Unii chicoteau, alții se îmbrânceau, alții stăteau cuminți ca mine. Pane Profesore citea de pe o hârtie… Ne-a spus să ridicăm mâna sus noi, fetele care știm cum se scrie litera M. Noi toate buluc, cu mâinile sus… Că doar eram elevele lui Pane Profesore… Cum să-l facem de ocară mai ales că erau de față și niște neni…. Apoi Pane Profesore ne-a spus să ridicăm mâna în sus cele care știm cât face 8×5… Noi toate buluc, cu mâinile sus… Unele chiar am strigat 40, bucuroase că am știut rezultatul…. Eram tot un râs și-o voie bună… Pane Profesore it is number one… Că engleză tot el ne învață..

***

Pane Profesore stătea drept în mijlocul pieții. Copiii adunați în careu pentru înalții oaspeți. Veniți pentru a le alege pe cele mai deștepte fete pentru studii în Occident. Așa ne-au zis… Fata mea era în primul rând. Îmi dădeau lacrimile de fericire. Să scape ea de aici… Allah Akbar…. Normal că a știut cu litera M… Era prea simplă pentru ea… La 8×5 știam că va fi aleasă…. Prima a strigat 40 din tot grupul….

***

Pane Profesore stătea drept în mijlocul pieții. Școlit la Varșovia, se întorsese în satul lui uitat din fundul Siriei. Din Varșovia își adusese numele. Renumele și-l crease mai apoi, ca profesor clandestin al fetelor. Citea de pe un petec de hârtie întrebările căpitanilor ISIS cu arma răscolindu-i coastele și răstignindu-i visele. Îl durea cât de deștepte erau fetițele astea care răspundeau cu zâmbetul pe buze… Lacrimile îi șiroiau pe obraji …  Oare exiști  Tu Doamne? Poți fi Tu părtaș la asta?

***

Pane Profesore stătea drept în mijlocul pieții. Automatele începură să secere copilele separate din grup. Comandanții ISIS, cu degetele lipite de trăgaciuri, citau din Coran…. Cât despre copiii voştri, Dumnezeu vă porunceşte să-i daţi băiatului cât la două fete…..

***

Pane Profesore stătea drept în mijlocul pieții. Un soare cât tot cerul. O floare. O floare cu nume frumos. O floare frumoasă. Crescută din nimic, îl înlănțuie… S-a temut la început să crească floarea asta….. Dar el a crescut-o și ea l-a mângâiat, l-a atins ca o lumină. Atingerea ei l-a liniștit, deși el tremură încă… Și el s-a lăsat atins de floarea asta… Și atingerea asta l-a umplut de fericire…. Tu ești floarea mea? a întreabat-o el. Floarea nu i-a răspuns, dar îmbrățișarea ei îi vorbește din toate petalele. Și el se înmoaie, se copilărește,  se prostește… Se pune în genunchi pe nisip. Din totdeauna i-a plăcut nisipul din țara lui. Și plânge din toți ochii lui în timp ce floarea îl iubește cu toate petalele ei… Și lacrimile lui de fericire se unesc cu lacrimile de fericire ale florii. Și-s calde. Ca sângele-s de calde…. Ca sângele adevărat…