Roma – Columna lui Traian, Coloseum, Forul Roman

duminică, 9 mai 2004

Prima dimineaţă la Roma. Numai somn nu am avut, când ştiam că am atâtea de văzut! M-am trezit mai devreme decât trupa, mi-am înhăţat rucsacul şi harta şi am şters-o. De prea mult timp visasem la Columna lui Traian, ca acum când eram lângă ea să mai am răbdare. Aşa că… aţă spre Piaţa Venezia! Doar eu şi echipele de la salubritate pe stradă. Era puţin trecut de ora 7, oră la care prin Roma se spală străzile cu spumă. În urma curăţătorilor, miroase a primăvară, iar dalele par atunci puse. Totul străluceşte!

Trec prin faţa Bisericii Iisus, Chiesa del Gesu, pe scările căreia câţiva cerşetori aşteaptă furnicarul de turişti. Ajung în dreptul Palatului Vittorio Emanuele şi acum pot zări Columna! Parcă nici nu vedeam altceva în jurul meu! Columna lui Traian!

Teribil trebuie să-l fi mai enervat dacii pe Traian, dacă i-a imortalizat în istoria mondială, în nişte basoreliefuri vizitate zilnic de mii de oameni din cele mai diverse colţuri ale lumii. Mii de turişti se fotografiază alături de strămoşii mei! Chipurile acestor luptători bărboşi vor umple albume fotografice din toată lumea. Dacii! Cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci! Simt că acolo mă regăsesc şi eu, că o bucăţică din mine vine de acolo! Sunt aşa de emoţionat şi de încrezut, dar din păcate e prea devreme ca să mai fie cineva prin preajmă, să-l pot privi cu superioritate!

Îmi vine în minte povestea lui Badea Cârţan, ciobanul ardelean din Cârţişoara, care după o lungă călătorie pe jos, din satul său până la Roma, ajunge să-şi vadă visul, Columna lui Traian. Pune la baza ei o traistă cu pamânt şi un săculeţ cu grâul Daciei, apoi se culcă şi adoarme la umbra Columnei. A doua zi, ziarele din Roma publică uimite, la vederea românului ardelean: Un dac a coborât de pe columnă. Era martie 1896.

123 de zile a durat petrecera oferită de Traian Romei după învingerea Daciei. Columna a fost inaugurată în anul 113 dH. Cu un diametru de 4 m este împodobită cu un şir continuu de sculpturi, iniţial policrome, un basorelief în formă de spirală ce cuprinde  scene care evocă episoade  din războaiele daco-romane, între care şi moartea viteazului rege Decebal, fiind unul din documentele cele mai preţioase din întreaga antichitate latină.

În soclul Coloanei a fost depusă în anul 117 dH urna cu cenuşa împaratului Traian, azi dispărută, ca şi statuia lui din vârf, înlocuită în 1587 cu cea a Sfântului Petru, ocrotitorul Romei.

M-am întors la hotel plin de ceva ce nu-mi puteam explica. Am fost lângă Columna lui Traian! O parte din visul meu se îndeplinise!

Trupa abia se trezise. Am mâncat şi… Roma ne aştepta. Am hotărât că fiind duminică şi probabil era foarte aglomerat la Vatican, să mergem în partea opusă a oraşului: spre Colosseum!

Prima oprire… Monumentul Vittorio Emanuele al II-lea sau Vittoriano.

Situat chiar în inima Romei, la baza Capitoliului, acest monument celebrează unirea Italiei, realizată în 1861, sub Vittorio Emanuele al II-lea de Savoia, primul rege al Italiei unite.

A fost inaugurat în 1911. Albul calcarului şi marmurei utilizate, contrastează puternic cu culoarea travertinului monumentelor antice (travertin, un tuf calcaros care se poate lustrui ca şi marmura). Toate sculpturile au dimensiuni impresionante şi împreună cu un interior fabulos, fac ca întreaga construcţie să domine de departe piaţa Veneţia, inima Romei.

Forma sa a aprins multe dispute, de-a lungul vremii fiind numit tort nupţial sau chiar maşină de scris.

Totuşi, monumentului i se spune şi Altarul Patriei, Altaro della Patria, deoarece sub statuia ecvestră a regelui, înaltă de 12 m, se află Mormântul Soldatului Necunoscut, căzut în timpul Primului Război Mondial, mormânt vegheat în permanenţă de o gardă de onoare.

În spatele monumentului, este un loc important al creştinismului: Închisoarea Mamertina. Aici au fost încarceraţi apostolii Pavel şi Petru, când au fost arestaţi la Roma. Pe atunci nu exista decât o grotă prin gaura căreia erau băgaţi prizonierii.

O plasă protejează o scobitură mică, cam cât o palmă. Se spune că ar fi locul unde apostolul Petru s-ar fi lovit cu capul şi a rămas întipărit clar într-una din pietrele carcerei.

Dedesupt se află un izvor care ar fi apărut în mod miraculos, atunci când apostolul Petru a avut nevoie de apă pentru a-i boteza pe paznici şi pe alţi 47 de prizonieri. Am coborât în grotă prin scara care s-a săpat doar când locul a devenit unul de pelerinaj. Atunci când apostolii erau încarceraţi aici, exista doar o gaură.

Introducând o fisă într-un telefon şi selectând una din limbile de circulaţie, poţi afla legenda creştină a Închisorii Mamertina.

Deşi nu sunt credincios, nu pot spune că acest loc plin de mister şi legendă m-a lăsat rece. Dar… călătoria continuă…

În stânga noastră se întinde Via dei Fori Imperiale, graniţa răsăriteană a Forului Roman, centru administrativ al vieţii antice.

Forul Roman este străbătut de Via Sacra, calea pe care defilau în vechime cortegiile împăraţilor sosiţi învingători din războaie sau treceau procesiunile religioase.

Cum vii din spatele monumentului lui Vittorio Emanuele, în Forul Roman se intră pe sub Arcul lui Septimio Sever, datând din anul 203 dH, când a fost ridicat pentru a celebra victoriile împăratului în luptele cu parţii şi cu arabii.

În Forul Roman se înălţau edificii somptuase, din care şi azi se mai păstrează ruine impresionante. Coloanele rămase în picioare indică locurile unde altădată existau mari temple. Vestigii de ziduri desenează prin iarbă conturul palatelor, bazilicilor sau termelor.

Curia Iulia a Senatului mai păstrează parcă ecoul celebrei întrebări Şi tu Brutus, fiule?, căci aici Brutus l-a asasinat pe Iulius Cezar. Alături sunt resturile Templului lui Saturn.

Din Templul lui Castor şi Polux, unde vestalele întreţineau focul sacru, au mai rămas în picioare doar trei coloane.

Din Forul Roman se accede pe colina Palatinului, unde legenda spune că au fost hrăniţi de lupoaică, Remulus şi Remus şi aici ar fi locul unde s-a întemeiat oraşul.

Priveliştea este închisă de Arcul lui Titus, construit de Senatul roman în anul 81 dH, pentru a celebra victoria împăratului contra evreilor pe ale cărui frize este înfăţişat jaful marelui templu de la Ierusalim.

Pe sub acest Arc, pe Via Sacra, pe lângă nişte coloane rămase din Templul Venerei, se ajunge la Colosseum.

Dar… iată-mă ajuns la Colosseum! Cel mai mare monument al Romei antice!

8€ costă biletul de intrare, dar problema nu este cât costă, ci când intri, căci era o coadă de vreo 50 de metri! Pe mai multe rânduri. Dar la capăt sunt 6 case şi în 15 minute eşti înăuntru!

Amfiteatrul Flavian sau Colosseo, a fost început în anul 70 dH  şi inaugurat în anul 80 dH cu 100 de zile de spectacol, timp în care în arenă au fost ucise 5.000 de animale sălbatice.

Destinat distracţiei poporului, găzduia lupte sângeroase între vestiţii gladiatori, luptătorii profesionişti ai Romei antice, dar şi între oameni şi fiare sau chiar simulări ale victoriilor din bătăliile navale, în acest sens putând fi inundat.

Arena era din lemn acoperit cu nisip. Podeaua arenei a dispărut în decursul secolelor, lăsând astfel vederii sistemul complex de galerii care permitea accesul pe scenă al combatanţilor, fiare şi oameni.

Impozantul monument are 4 nivele, ultimul dintre ele avea chiar şi un sistem care permitea acoperirea amfiteatrului în caz de ploaie. 1000 de marinari erau staţionaţi în permanenţă în Roma anume pentru a îndeplini sarcina de a ridica şi coborâ acest acoperiş.

Zidurile exterioare prezintă una dintre cele mai mari invenţii arhitecturale romane, şi anume arcul, de la care derivă, de altfel şi cuvântul arhitect.

Aici puteau fi adăpostiţi 80.000 de spectatori, care se aşezau pe locuri de diverse categorii, în funcţie de rangul fiecăruia. Cel mai aproape de arenă stăteau senatorii. Imediat în spatele lor urmau cavalerii, apoi categoriile intermediare, iar sus erau femeile şi plebea.

Din anul 438 dH, luptele cu gladiatori au fost interzise.

Frumuseţea edificiului constă în simplitate. Un cerc pentru optzeci de mii de oameni, care să dureze o veşnicie.

Când împăratul Nero a incendiat Roma în 61 dH, cei acuzaţi au fost creştinii, fapt ce a dus la o prigoană impresionantă. Mii de oameni au murit pe arena amfiteatrului doar pentru vina că erau creştini. Paradoxal, acest lucru a dus la salvarea monumentului. Cum de-a lungul secolelor devenise un depozit de materiale de construcţie, în anul 1750, edificiul a fost sfinţit ca loc de pomenire al creştinilor ce şi-au găsit sfârşitul aici, stopându-se astfel distrugerea lui totală.

Numele arhitectului Colosseum-ului roman rămâne încă un mister, însă acestui om îi revine meritul de a fi conceput una dintre cele mai măreţe arene ridicate vreodată, o clădire atât de măreaţă, dar cu un design atât de funcţional, încât a devenit modelul absolut pentru orice clădire de acest tip.

Am umblat vreo două ore prin amfiteatru, imaginându-mi forfota care era acolo cu aproape 2 milenii în urmă. Oamenii acelor timpuri erau înebuniţi după sângeroasele spectacole. Într-o seară, într-un teatru, în timpul unei reprezentaţii cu o comedie la modă, s-a auzit zvonul că ar urma o întrecere între gladiatori, iar publicul a fugit imediat către Colosseum. Nimic nu se putea compara cu priveliştea incitantă a oamenilor şi fiarelor care se sfâşiau reciproc.

În secolul 8, istoricul Bede a declarat: Atâta timp cât Colosseum-ul rezistă, şi Roma va rezista. Când Colosseum-ul se va prăbuşi, Roma se va prăbuşi şi ea.

Din poze n-ai să simţi niciodată cât eşti de mic, mult prea mic în faţa unei asemenea construcţii. Nu ai să poţi auzi timpurile vorbind dintr-o piatră care stă pusă acolo de mâna unui zidar care nu mai este de mult. Iar când tu nu vei mai fi de mult, piatra aia va înfrunta timpul şi va vorbi şi altora despre geniul uman şi despre măreţia unui imperiu care a influenţat omenirea: Imperiul Roman.

La ieşire, te poţi fotografia cu simpatici italieni, îmbrăcaţi în soldaţi romani. Aceeaşi soldaţi romani te însoţesc şi de-a lungul străzii ce leagă Coloseum-ul de Piaţa Veneţia, Via dei Fori Imperiale, care duminica se închide circulaţiei auto.

Ne-am oprit în Largo Rici, o piaţetă ticsită de restaurante, pizzerii şi cofetării, unde am mâncat cea mai bună pizza din viaţa mea.

Am urmat Via dei Fori Imperiali şi am ajuns la Forul lui Traian, cu Columna şi Mercate Traianei, magazinele lui Traian, într-o traducere aproximativă.

Spre deosebire de dimineaţă, când eram singur aici, acum era aglomeraţie.

Pentru a fi scoase la iveală şi redate circuitului turistic, monumentele Romei antice au fost excavate. Între nivelul actual al străzilor din oraş şi cel de atunci, sunt între 2 şi 4 metri.

Prin mulţimea de locuri pline de istorie, care stau pravilă timpului şi timpurilor, Roma modernă se amestecă mult prea firesc cu Roma antică. Astfel, la un semafor, lângă un indicator pe care scrie Via Sacra, într-un fundal în care se vede Colosseum-ul, o maşină BMW aşteaptă culoarea verde. Pe lângă ea se strecoară un motoscuter jerpelit, care se apropie tip-til, inspectează intersecţia, şi cu un aer perfect normal, dă la o parte oglinda luxosului autoturism, pentru a-şi face loc să treacă pe roşu… dacă nu vine nimeni. De… aşa sunt latinii. Totul e aşa normal, încât chiar dacă te uiţi curios, zâmbeşti uşor şi-i admiri. Roma, Cetatea Eternă, Cetatea Modernă!

Am ocolit prin spate monumentul lui Vittorio Emanuelle şi am urcat pe Capitoliu.

Campidoglio, colina Capitoliului, una dintre cele 7 coline ale Romei, a fost centrul politic şi religios al Imperiului. Aici au fost construite câteva dintre cele mai importante temple. În evul mediu, aici au fost construite câteva palate.

În 1536, Capitoliul fiind într-o stare avansată de degradare, papa i-a cerut lui Michelangelo să proiecteze o nouă piaţă, Piazza del Campidoglio şi o nouă faţadă pentru clădirile existente. Aspectul din antichitate, când gâştele salvau Roma, a fost complet remaniat, capătând înfăţişarea grandioasă din zilele noastre.

O scară monumentală, numită cordonata urcă până la esplanada capitolină, unde statuia ecvestră a lui Marc Aureliu salută valurile de turişti. Statuia a scăpat ca prin minune de topire, căci s-a crezut greşit câteva secole că îl reprezintă pe Constantin cel Mare. La capătul superior al scării te întâmpină dioscorizii, statuile în marmură ale lui Castor şi Polux alături de armăsarii lor, provenite din templul aflat în Forul Roman.

În Palatul Conservatorilor este conservată străvechea statuie etruscă a lupoaicei cu Romulus şi Remus, Lupa Capitolina. Cei doi copii au fost adăugaţi în timpul Renaşterii, în amintirea legendei care spune că gemenii întemeitori ai Romei au fost alăptaţi de o lupoaică. O copie în piatră a statuii, se află în apropierea pieţii.

După amiază târziu, ajungem la hotel. Un pic de odihnă, că… Roma e mare!

M-am trezit buimac, neînţelegând ce se întâmplă. Cineva se certa. Mă dau jos din pat şi ies pe balcon. Cetăţeanul turmentat varianta italiană, se certa de zor cu manechinele dintr-o vitrină. Părea că s-a făcut înţeles, când se întorcea şi le mai explica ceva. Vorbea repede şi gesticula şi mai abitir. Cu pălăria pe ceafă, le băga el minţile în cap… S-a întors de vreo câteva ori, până a văzut mai la vale o altă vitrină, cu manechime la fel de indisciplinate. S-a mai auzit ceva timp, apoi forfota nebună a Romei l-a înghiţit.

Seară distractivă: mergem la discotecă. De la recepţie ni se cheamă un taxi să ne ducă acolo unde ne-a recomandat un angajat al hotelului. După ce ne-a plimbat vreun sfert de oră prin aglomeraţia Romei nocturne, coborâm. Discoteca Gilda.

În mijlocul încăperii în care ne-am trezit, o cadă cu spumă de baie. Sus, la un metru de tavan, un pod din plasă. De jur-împrejur, pereţii sunt plini de ecrane, pe care se dau videoclipuri. Am luat loc şi un chelner ne-a adus o listă de preţuri. Ne-am hotărât la câte o oranjadă, de 20 € paharul. Era cel mai mic preţ, după apa minerală! O sticlă de şampanie era 160 €!

Pe scenă, un DJ tuns zero, cu nişte ţepi metalici ca o creastă, aruncă de colo-colo masa de mixat, atârnată cu lanţuri de tavan. Un gay îmbrăcat în cocotă tip western, mergea pe catalige şi făcea bezele dansatorilor. Pe un cub cam de un metru, se perindau când dansatoare aproape dezbrăcate, când un dansator mulatru. În cada din mijloc, o tipă în costum de baie se spală cu spumă, în timp ce o vedeam pe toate ecranele. Deasupra, cu mişcări lascive, în podul de plasă, fac de zor tumbe alte dansatoare.

Când am plecat de acolo, nici nu ştiam dacă am fost la discotecă sau la spectacol!

Am localizat-o pe hartă. Era la 5 minute de mers pe jos de hotel. Dar cu taxiul am făcut 15 minute! Şi nu din reaua credinţă a taximetristului. În Roma, ajunge mai repede la destinaţie cel ce este mai mic, care se poate strecura mai uşor prin trafic. Dimineaţa când romanii se duc la muncă, e de preferat s-o facă nu cu maşina, ci cu motoscuterul. Am văzut persoane îmbrăcate la costum, cu geanta diplomat între picioare, cum se strecurau abile cu motoscuterul prin aglomeraţia de la semafoare.