Doamna

– Ia vino-ncoace mă la mine să te controlez după urechi? N-ai şi tu rapăn, cum avea tac-tu când l-am avut în gazdă la mine? Ţi-am spus cum îi culcam pe toţi trei?

Ştiam, doi între alde unchi-miu în pat şi altul pe masă. Tata şi doi veri de-ai lui de la Stoicani, veniţi la şcoală la Galaţi. Dar îmi plăcea cum povestea tanti Gina şi o lăsam să-mi repete povestea, de-o ştiam pe de rost. De fapt nu era mătuşa mea, era mătuşa lu’ tata, sora mai mică a bunicii.

– Io-te colo pe masa aia dormea unul dintre ei… Dă-mi să-ţi văd unghiile, le ai tăiate sau mă faci de râs la Doamna? După urechi n-ai nimic. Tac-tu săracu’, parcă-l văd când era ca tine… Slab, urechiat, chilug… Că-l tunsese bădia Costică… S-a dus la şcoală să vadă ce-i face odoru’… Şi odoru’ lui era cu oile prin baltă. L-a aşteptat seara în drum cu biciu. L-a făcut tot o vârcă. Până a doua zi ştia tac-tu şi tabla înmulţirii, că n-o ştia în clasa a cincea, a învăţat şi Mitrea Cocor şi Peneş Curcanu’… Schimbă-ţi tricoul, doar n-ai pleca cu zdreanţa asta. Şi i-aţi şi ciorapii albi. Şi dă-ţi cu mâna-n păru’ ăla că parcă ai dormit în cotineaţă… Da’ să-ţi termin cu tac-tu… Dau să-l pregătesc de şcoală, când după urechi o vânătaie…Pe unde s-o mai fi căţărat belitul? Moi un deşt în gură şi-l râcâi după ureche şi-i trece vânătaia… Ia săpunul şi spală-te ca oamenii că mă faci de râs la Doamna, i-am zis şi lui cum îţi zic şi ţie acuma… Că nu pleci cu oile, mergi la profesională….

Şi tata avusese de-a face cu Doamna. Era rândul meu acum. Numai că eu nu mergeam la profesională. Doamna era pensionată de când râu’ şi pârâu’…

– Ce mai oameni alde Doamna… Din vechii boieri… Au fost chiaburi…. Domnul a murit de mult…. Aşa am avut eu şi nen-tu noroc de-am ajuns la ea în gazdă. Profesoară, nu jucărie… Ea m-a ajutat cu tac-tu să treacă clasa… Mă duc la ea, Doamna, am şi eu nepotul ăsta, fiu’ soră-mi, de la ţară… Nu-i place cartea, poate facem ceva, că rămâne repetent… Noroc că tac-tu nu era de 4… Că  nu putea face nimic Doamna… Noroc că era de 3… şi din 3 a putut să facă Doamna 8. I-a cărat nen-tu şi brânză, şi ouă, şi miel de Paşte i-a dus. Da’ ce nu i-a dus !

O ştiam pe Doamna. Stătea pe Cezar, la o curte cu gard mic, din plasă verde scorojită… Şi-o avea pe Lady, pechineza care mă lătra să mă rupă până ajungeam în casă.

– Dă să te văd! Aşa… Io-te ce frumuşel eşti când te aranjezi şi tu oleacă. Hai, şterge-o nu mai căsca ochii la mine… Vezi să nu uiţi florile şi să dai săru-mâna, să nu mă faci de râs la Doamna.

Am tulit-o, cu genunchii zdreliţi de te miri unde, cu două bucheţele legate cu aţă de papiotă de zambile amestecate cu lăcrămioare şi părul pieptănat cu degetele ude…

Aşa făcea tanti Gina… Au ieşit zambilele, du-i şi lu’ Doamna, au ieşit bujorii, du-i şi lu’ Doamna, din primele roşii, ei i le alegea pe cele mai frumoase…

Mie îmi plăcea să mă duc la Doamna.. Mi-era dragă. Albă şi gârbovită, abia dacă era mai înaltă ca mine, vorbea clar şi corect, avea o droaie de cărţi şi eu dădeam săru-mâna… Locuia cu Frosa, o fostă servitoare din familia lor de chiaburi… Amândouă uitate de vreme, boieroaica şi servitoarea, micşorate de ani… Doamna dădea indicaţii, Frosa comenta, Lady se liniştise din lătrat şi căsca lenoasă pe preşul de la uşă. Parcă eram într-o piesă de teatru…

Şi începea ritualul… Eu, înfipt într-un fotoliu boieresc din pluş demult bun de dat la casat, stam ţeapăn ca şi lemnul cotierelor lucioase de bătrâneţe şi abia ajungeam la farfuriuţa cu dulceaţă pe care Frosa mi-o aşeza tacticos pe masă, alături de un pahar cu apă… Era cea mai bună dulceaţă din copilăria mea, şi singura de atfel pe care n-o mâncam întinsă pe-un hurtuc de pâine, ci din farfuriuţă, cu cea mai mică linguriţă pe care o văzusem eu până atunci… O mâncam pe toată de fiecare dată, apoi beam şi paharul cu apă.

Dădeam săru-mâna, mă lăsam lătrat de Lady până la ieşire, condus de Frosa care se juca cu mâna în părul meu. La poartă mă săruta pe creştet, Lady să mă rupă de gelozie, mai dădeam un săru-mâna şi apoi auzeam poarta scârţăind. Lady mai cobora cu mine câţiva metri de stradă, separaţi de gard, eu trăgând pe nări încă mirosul de dulceaţă de cireşe amare, ea  răscolind tufele de regina nopţii până în colţul curţii…

– Te-ai purtat mă frumos la Doamna? Ai dat săru-mâna aşa cum ţi-am zis? Ai stat frumos pe scaun sau ai bălăngănit din picioarele alea cum faci tu de obicei? Hai schimbă-te, că doar nu te-ai căţăra prin copaci cu tricoul ăl bun…

(mătuşii mele, care, acolo unde este, ştie cât am iubit-o)