Clujenii mei. Şi băimăreanca….
Hai mă, îi zic lu tata, să-ţi dau o ţuică cum nici n-ai mai băut şi nici n-ai mai văzut. Zi să trăiască doamna Călincan şi dă-o peste cap. Trăiască doamna Căliman, şi-o dă peste cap. Bă da galbenă-i. Pfuuu, şi tare, şi gustoasă… De unde ai adus-o? O beau şi eu pe-a mea, şi oftez. Aici e bă şpilu, că nu am adus-o eu, ea mi-a adus-o… neprofa mea de română… de la Baia Mare… Şi nu e Căliman, e Călincan…
Mi-am făcut traseul la Cluj pe Google Maps, pe Street view, de ştiam tot şi toate… Tot ce o să văd, tot ce o să fac, roboţel, ce mai… Dar ce o să simt, n-am avut cum să văd pe net.
Şi am văzut OAMENI. Din viaţa mea. Erau acolo, în mintea mea. Habar nu aveam că şi eu eram în mintea lor.
Gabi, fata de care mă îndrăgostisem cândva, într-o expediţie în Apuseni, la 13 ani… Trecut-au 31 de ani peste sentimentele mele. Şi ea era acum în faţa mea, la o masă din centru Clujului, alături de familia mea… Cu greu mi-o imaginam pe Gabi a mea de atunci, o uscată mai înaltă cu mult ca mine, pusă lângă Gabi a mea de acum… Ea mămică, io tătic… Oameni… Şi ea râdea cu lacrimi de amintirile noastre… Venise să ne întâlnim, îmi oferise găzduire în casa ei…. Gabi a mea…
A doua zi m-am întâlnit cu Claudia. În piaţa Unirii. Tocmai fugise de la muncă, să-mi aducă pe furiş un ghid cu Clujul. Ne vedem deseară, da? Între două îmbrăţişări. Claudia mea, cea căreia i-am trimis o grămadă de ani vederi din Galaţi, la fel cum făceam şi cu Gabi, dar ţinând cont să nu le trimit aceeaşi vedere amândurora…
Dirigu o dădea în mangleală… Îl tot sunam, şi el că nu mă aude, că are ceva telefonul lui… Băi eşti nebun? Ies pe geam şi strig la tine… Că-s colea, în Cluj…. Ciocaaaaa…. Mă auzi tu, n-ai cum…
Seara ne-am găsit. Sus pe Cetăţuie. Toată copilăria mea, viaţa mea de elev, ghiduşiile mele şi ticurile dirigului s-au găsit în cel mai îmbrăţişat posibil. Ne-am contopit. Eu în viaţa lui, el în viaţa mea. Bă eşti nebun? Îl strâng în braţe pe Cioca… Îl pup, îl îmbrăţisez, îl pup iar, pe el, pe copilăria mea, pe ghidul din munţii Rodnei, pe dirigu, pe profu de culori complementare, pe şcoala 33, pe crocodilu … Ne depărtăm, ne privim şi ne îmbrăţişăm iar… Asta nu-mi calculasem pe Street view. Street view nu are rubrică de lacrimi…
Am povestit, am râs, am copilărit, am bârfit, am trăit…. Cu Cioca… Au trecut ei 30 de ani, darămite 4 ore… Am coborât în oraş. În piaţa Muzeului, la masa noastră au rămas halbele pe jumătate… Nu aveam timp de bere… Nu ne ajungea timpul de cuvinte… Cioca al meu… Despărţirea a fost la fel… Ne îmbrăţişam, ne salutam, făceam doi paşi şi ne întorceam iar să ne îmbrăţişăm… Spirache, parcă n-aş mai pleca… Mie-mi spui dirigu…
Am ajuns în Poienile Izei plin de clujenii mei… Vorbesc la telefon cu Călincanca… Dorine, io-s cu tensiunea, cu canicula, poate altă dată, dar…. ţinem legătura…. Şi asta o dă în mangleală… Conform programului, în ziua D plec la păstrăvăria Alex, o sun pe Călincancă…. şi …. da…. vin şi eu …. cu o nepoată drept şofer…. ne …. vedem acolo….
Deja eram la păstrăvărie, când mă sună Călincanca…. Sunt în parcare… Plec după ea…. Şi-o văd…. Comandanta de Unitate de la 33, îmi face cu mâna… Băi eşti prost? Parc-o văd ca atunci… O uscată înaltă, cu părul vâlvoi, cu costumul ei bleumarin cu şnur gri(parcă), prietenă cu Lelia mea, nedespărţite… Acum îs eu mai înalt, dar ea e de la 33-ul meu, e de-a mea, mă strânge în braţe, e parte din copilăria mea, şi deşi nu mi-a fost profesoară ci doar m-a recunoscut pe net, vine să mă vadă în pasul Gutâi, la 50 de kilometri de casa ei, cu o nepoată şofer, cu un kil de palincă suvenir şi trei ore de povesteli. Mulţumesc, neprofa mea de română !!!!!!!
Mă răstesc mai tare la tata. Auzi bă, nu e Căliman, e Călincan!
