Soarele şi Pământul

O poveste despre un bec fără fasung şi o mărgică
Pămîntul se învârte în jurul Soarelui. Cine nu mai ştie…. Şi Galileo o ştia. „E pur si muove”.
Să ne imaginăm o masă din sticlă. În mijlocul ei, înfingem un bec fermecat, care chiar dacă nu are fasung, luminează. Adică Soarele. Dar când spun că-l înfingem, îl înfingem, nu ne jucăm. Jumătate de bec e sub masă, cealaltă jumătate e deasupra.
În jurul becului ăstuia, se învârte o mărgică. Adică Pământul. Şi nu se învârte în cerc, ci mai degrabă în oval. Şi ţi-ai găsit să se învârtă pe masă, nuuu, ovalul ăsta în care se învârte mărgica, când coboară sub masă, când urcă deasupra mesei. Deh, Pământul nostru e ca o mărgică nărăvaşă. Şi în afară de faptul că se învârte în jurul becului, mărgica noastră se învârte şi în jurul ei. Ca o balerină pe-un picior. De aia e când cu faţa spre bec şi atunci e zi, când cu spatele la bec şi atunci este noapte.
Mărgica noastră face o tură în jurul becului, într-un an de zile.
Urcă deasupra mesei, iar când ajunge cel mai sus începe să coboare, trece prin masă, coboară sub masă şi când ajunge cel mai jos, începe să urce iar, trece iar prin masă, ajunge iar sus de tot, şi tot aşa, an de an.
De fapt, tura mare pe care o dă mărgica în jurul becului, nu durează chiar fix 365 de zile câte are un an, de aia odată la patru ani, luna februarie are 29 de zile şi în rest 28.
Punctul cel mai de sus unde urcă deasupra mesei, îl atinge pe 22 decembrie şi atunci este solstiţiu. Este punctul când este ziua cea mai lungă din an pentru cei care trăiesc pe jumătatea de jos a mărgicăi, luminată mai tare de bec, adică jumătatea sudică. Tot atunci, pentru cei care trăiesc pe jumătatea de sus a mărgicăi, este noaptea cea mai lungă.
După 22 decembrie, mărgica noastră coboară spre masă, pe care o atinge pe 21 martie. Atunci este echinocţiu, pe orice parte a mărgicăi ai locui, ziua este egală cu noaptea.
După 21 martie, mărgica noastră coboară sub masă. Şi coboară, şi coboară până pe 22 iunie, când se satură ea de coborât. Este din nou solstiţiu, dar de data asta e ziua cea mai lungă la cei din jumătatea de sus a mărgicăi, că pe ei îi bate becul în cap. Pentru cei de dedesubt, este noaptea cea mai lungă. Apoi ce să facă biata mărgică? Urcă.
După 22 iunie, mărgica urcă spre masă, şi urcă până pe 23 septembrie, când atinge masa, şi când este din nou echinocţiu, şi iarăşi ziua este egală cu noaptea.
După 23 septembrie, mărgica buclucaşă urcă până unde e maxim deasupra mesei, adică la solstiţiu, pe 22 decembrie. Şi tot aşa, an de an.
Aşadar, când mărgica se află deasupra becului, pe jumătatea de jos, unde o loveşte mai tare lumina şi căldura becului, este vară. Pe cealaltă parte a mărgicăi, partea de sus, este iarnă. Iar când mărgica este sub masă, lucrurile stau taman invers.
Când mărgica este pe masă, pe ea sunt celelalte două anotimpuri: pe o jumătate este primăvară, pe cealaltă jumătate este toamnă.
Dar până unde coboară sau urcă mărgica faţă de masă? Nu prea mult… Dacă tragi o dungă de la mărgică de unde este ea cel mai sus şi pui un raportor între dunga asta şi planul mesei, îţi dă cam 27 de grade. Iar dacă tragi o dungă de la mărgică de unde este ea cel mai jos şi pui un raportor între dunga asta şi planul mesei, îţi dă tot cam 27 de grade. Aici e cam ca la Twix-ul stăng şi cel drept , adică la fel. De aia nişte neni care se pricep ei mai tare la astronomie, au tras o dungă pe burtica mărgicăi, de jur împrejur, au numit-o ecuator, i-au dat zero grade, iar deasupra şi dedesubtul ecuatorului, la 27 de grade, au mai tras două dungi, dar punctate, pe care le-au numit tropice. Ală de sus e tropicul Racului, iar cel de dedesubt e tropicul Capricornului.
Pentru că mărgica se învârte în jurul becului, dar când sub el, când deasupra lui, avem pe mărgică patru anotimpuri. Şi pentru că e foarte buclucaşă şi se învârte şi în jurul ei, pe mărgică avem noapte şi zi.
Şi-am încălecat pe-o şa ….