Top Menu

miercuri, 12 mai 2004

Deoarece nu am găsit la nici o tarabă suvenirurile pe care le văzusem într-un magazin de pe Via della Conciliazione, de cum m-am trezit, am şters-o într-acolo. La 9 fără un sfert eram ajuns, dar normal că toate magazinele deschideau la ora 9… mai puţin cel cu pricina, care deschidea la ora 10… Iar suvenirurile mele mă priveau indiferente din vitrină, fără să aibă habar de cât de preţios este timpul meu…

Oricum, am avut iar vreme să cotrobăi din nou toate magazinele de Via della Conciliazione, mi-am luat rămas bun de la Piaţa San Pietro, m-am întors iar prin magazine, iar la ora 10 fix m-am postat în faţa vitrinei mele…

 

1280px-basilica_di_san_pietro_from_via_della_conciliazione_492461056

Fără să-i pese în vreun fel că la 11.30 urmează să predăm camera de la hotel, patronul magazinului a venit pe la 10.10… A deschis uşile şi a ridicat storurile ca după un ritual magic, în care nu ai voie să te grăbeşti, să nu cumva să greşeşti, că dacă o faci nu-ţi mai iese vraja… Din când în când se uita pe furiş la mine, întrebându-se cred, de ce dracu’ m-a găsit în faţa magazinului său, când mai sunt vreo alte 20 de magazine ca ale lui în zonă. Oricum, când am intrat, m-am dus aţă la raftul pe care-l localizasem dinainte, am luat ce căutam, am plătit şi am şi ştres-o, sub privirile bănuitoare ale vânzătorului. Cred că-i stricasem deja toată ziua, dar cel puţin el o avea pe toată la Roma… Eu peste vreo o oră plecam de la hotel…

Bagajele erau gata, am predat camera… Taxi-ul ne aştepta la ieşire…

 

1157103963

De la Hotel Minerva, am luat-o pe Via Vittorio Emanuele şi am ajuns în Piaţa Venezzia cu Altare della Patria vegheat de garda de onoare… Ne-am strecurat pe Via dei Fori Romani, am lăsat în urmă Forul lui Traian şi Forul Roman şi am dat în Colosseum. Am ocolit Arcul lui Constantin, am trecut pe sub umbra imenselor Terme ale lui Caracala şi la Porta Ardeatina am părăsit Roma antică…

8915440

Roma! Un vis împlinit, 5 zile care-mi vor da ani şi ani de amintiri. În goana lui, taxi-ul trecea acum prin cartierele de blocuri. Uriaşe benere făceau campanie electorală alegerilor locale. Altele anunţau pentru sfârşitul lunii un mare concert rock. În spate, în fundal, Roma antică… Curând blocurile s-au rărit, am intrat în zona cu vile, apoi în zona industrială. Au urmat peticile terenurilor agricole, iar Roma, rămânea undeva în spate, ascunsă între colinele ei…

Am ajuns la aeroport, dar nu ştiu cum m-am îmbarcat. Ştiu doar că atunci când am decolat, am căutat cu privirea… pentru o ultimă dată… Roma… E de înţeles că n-am reuşit s-o văd, dar o simţeam, era acolo… Şi atunci, i-am şoptit: Să mă aştepţi… Că sigur o să mă întorc… Bănuţul meu stă garanţie pe fundul Fontanei di Trevi…

Trevi Fountain, Rome, Italy.

 

About The Author

Close