Roma, joi 27 aprilie 2017

Joi 27 aprilie 2017

Mai mult cu ochii închiși încerc să văd cerul, care se anunțase înnorat pentru azi. Apartamentul de pe Vicolo Cieco se află la etajul doi al unei clădiri de prin secolul 17, cu camere mici, mustind de istorie. Stradela e de lățimea unei mașini cu o singură portieră deschisă. A doua n-o poți deschide. Așa că îți trebuie un pic de talent să vezi cerul. Dar nu mai este nevoie, de cum deschid geamul, aud ploaia…. Nașpa…

Ieșim din clădire și din opt pași ajungem pe Via del Governo Vecchio, în spatele Chiesei Nuova. Ne intersectăm cu nenea care vindea umbrele. 10 euro bucata. În Piazza di Pasquino, ne pozăm cu cea mai guralivă statuie vorbitoare a Romei. Treaba stă cam așa… La amenajarea Pieței Navona, când s-au făcut săpături, s-a descoperit un ciot de statuie de care niciun colecționar nu era interesat. Așa că l-au pus fain frumos pe un soclu undeva în vecinătate. Cum exista pe atunci obiceiul de a lipi hârtiuțe pe diferite colțuri de clădiri sau statui sau mai știu eu ce pereți, statuia noastră a devenit peste noapte suport al diferitelor bârfe, acuzații, satire și miștouri la adresa șmecherilor care conduceau Roma. Cum alături de noul răspândac își avea atelier un anume simplu cetățean numit Pasquino cunoscut pentru limba lui ascuțită, Pasquino au botezat și statuia asta.

După nici câțiva pași, intrăm în Piazza Navona, care mai poartă încă forma ovală a Stadionului lui Dioclițian. Ploaia îi dă o culoare aparte. Ici colo câțiva turiști, dar și nelipsitul grup de japonezi. Dăm ocol fântânilor care ne lasă fără grai. E o senzație incredibilă să auzi apa gâlgâind în fântânile din fața ta și răpăind pe umbrela de deasupra. Intrăm și în Chiesa Santa Agnese in Agone. Sfânta Agnesa, o puștoaică de 13 ani convertită la creștinism, a fost condamnată la moarte pentru că a refuzat să se închine zeilor romani. Apropiindu-se de locul de execuție, părul îi crește instantaneu acoperindu-i goliciunea. Craniul sfintei se află într-o criptă. Biserica este de neratat. Barocul la el acasă….

În partea nordică a Pieței, nimerim în magazinul Al Sogno. Jocuri, jucării, suveniruri, magie. Păpușile de ceramică și plușurile de la etaj, adevărat muzeu. Mi-am accidentat bugetul, dar luminițele din ochii puștoaicei mele, au făcut toți banii. Așa că am purces mai departe cu gașca mărită cu un bebel cu pelerină galbenă de ploaie și umbreluță roșie.

Traversăm Tibru pe podul care dă în Palatul de Justiție. Ploaia când ne lasă, când ne ia. Cupola Vaticanului, în zare. Facem stânga spre Castelul Sant Angelo. Pe distanța asta dintre castel și palatul de Justiție, tarabe cu cele mai variate și mai ieftine suveniruri din toată Roma. Umbrele ca ale noastre fac mișto de noi… Aici costă doar 5 euro….

În timpul pauzei de înghețată, fotografiez castelul de pe care s-a aruncat Tosca lui Pucini, amintindu-mi că rolul a fost creat special pentru brăileanca Hariclea Darclee, pentru care se pare că maestru făcuse o pasiune. Ne strecurăm pe lângă statuia sfintei Caterina de Siena și cu ochii înfipți în Catedrala Sfântu Petru urcăm pe Via della Conciliazione. Obeliscurile care o flanchează, au fost ironic numite supozitoare. În colțul Pieței della Citta Leonina, poză cu bebel, Dana și Fântâna Tiarei.

Trecem pe sub Pasajul Borgo, un coridor lung de vreo 800 de metri ce leagă Vaticanul de Castelul Sant Angelo. Construit în anul 1277, pasajul a salvat pielea câtorva papi, care s-au refugiat din cauza invadatorilor în castel. Inclusiv Napoleon a contribuit la un episod de ăsta….

Noi călcăm accelerația, căci ne apropiam de ora la care gașca mare se aduna în stația de metrou Ottaviana. Uniți sub tricolor de parcă eram moții lui Avram Iancu, ne preia un nene și ne conduce la Muzeul Vaticanului.  Soarele cât casa, coada la bilete cât strada. Și strada asta, și strada aia de după colț.

Facem cunoștință cu ghidul nostru pentru muzeu. Preia ea tricolorul și grupul de români.  Emoțiile, nerăbdarea și tremurul aferent a ceea ce urma să pățim, ni le lasă nouă. Umbrelele le preia ajutorul ei, că oricum nu puteam intra cu ele în muzeu.

Bună ziua, eu sunt Rozina Elena Nedelea…. Era ora 11.45 când ghidul nostru a început să vorbească. S-a oprit pe la ora 18….

După ce am fentat coada că ne făcuse ghida rezervări, a început. Ne-a purtat prin istorie în perioada faraonilor, a lui Moise, Romulus și Isus, i-am bârfit și admirat năuci pe alde Michelangelo, Rafael, Bernini, Leonardo și Caravagio. Ne-am amestecat în marile conclavuri, am participat la încoronările celebre, am stat pe treptele Școlii  din Atena sau am fost martori la minuni creștine. Am pătruns în intimitatea celor din familia Borgia. Am atins roțile caleștilor papale, mai înalte decât un stat de om. Ne-am adunat ciotcă sub Statuia de Dac din Galeria Chiaramonti, de parcă ne adunase Decebal să apărăm Sarmizegetusa, dar acum  nu eram sub balaurul cu cap de lup și trup de șarpe, ci sub o năfurică de tricolor. Am suferit și noi parcă alături de Laocoon care-și vedea fiii ștrangulați de șerpii marini.

Prin ferestrele deschise vedeam grădinile Vaticanului și parcă ne imaginam vreun cardinal ascuns sub o pelerină, spionându-l pe Papă, furișat sub boscheții tunși în formă de statui.

Capela Sixtină. Am stat sub degetele care abia se ating ale lui Dumnezeu și Adam și m-am rezemat de Judecata de Apoi. Am simțit parcă sforile care se trăgeau când cardinalii își alegeau șeful, imaginându-mi piața fremătând la vederea fumului alb. Habemus Papam… Când am trecut  spre catedrală, ploaia care două geamuri mai în urmă se potolise, acum se potopise.

Încă nu știam ce se întâmplă cu noi, încă nu reușeam să rumegăm tot ce ne povestea ghida, încă ne mai dureau ochii de la atâta frumusețe, de parcă sudasem fără mască toată arta lumii… Și intrăm în Basilica Sant Pietro… Poarta mare din bronz, cu sfântul Pavel aninat cu picioarele în sus. Pieta unui Michelangelo atât de tânăr (avea doar 23 de ani când a sculptat-o), dar atât de matur. Coloanele așa de mari, că am putea juca hora Unirii în jurul uneia tot grupul. Capele mai bogate ca un muzeu. Sfântul Petru stând pe tron, cu piciorul ros de atingerile credincioșilor. Baldachinul lui Bernini, sub care se află mormântul primului Papă. Marmură de diferite culori, pietre prețioase încrustate te miri unde, lumânări pâlpâind prin cotloane pline de tăceri, urmele nevăzute ale pașilor lui Ioan Paul al II-lea.

La ieșire, salutăm multicolorii membri ai Gărzii Elvețiene. Ghida ne adună căștile. Ploaia a stat. Ne grupăm ca teleghidați și facem o poză de grup cu Catedrala fundal.

Mulțumim Profa! Parcă am retrăit orele de istorie de la școla generală, unde domnul Trandafir ne purta oriunde, numai la lecția din carte nu… Mulțumim Profa!

Pe Via della Conciliazione s-a spart gașca… Unii vor la McDonald’s… O parte a găștii ne lăsăm cărați de Giuliano, care ne-a agățat la drumul mare cu oferta lui…. Ne-a dus prin spate, pe sub Pasajul Borgo, la restaurantul pe care-l conduce. Zice-ai că ne cunoaște de când lumea… Dana mea, cu botul căzut sub masă că n-am plecat cu restul la Mc, dar până la urmă i-a plăcut pizza lui Giuliano, atât ei cât și bebelului, așa că mai spre finalul cinei, parcă mai înviase. Ne ajunsese pe noi oboseala, darămite pe bebel!

Castelul Sant Angelo l-am găsit luminat. Podul din fața lui, care se cheamă ca și castelul, este flancat de cei 10 îngeri ai lui Bernini, care poartă în mâini fiecare, obiecte prezente la răstignirea lui Isus. Coroana de spini, buretele îmbibat în oțet, cuiele, ciocanul….

Ne mai aruncăm o privire spre Vatican și intrăm pe străduțele strâmte ale Romei. Am traversat toată Roma pe jos, până aproape de gara Termini, să-i conducem pe cei care locuiau pe acolo. Ploaia când se pornea, când dispărea, mă mir că nu s-au stricat umbrelele de la atâtea închideri – deschideri…. Abia când ne întorceam spre Piața Navona s-a decis să rămâna la stadiul de torențială, drept pentru care am văzut Largo Torre di Argentina, Altare della Patria, Columna lui Traian și pleiada de biserici de pe drum de sub umbrelă. Apa curgea de pe umbrelă de parcă eram pitiți sub vreo fântână din Piața Navona. Măcar ne-am răcorit la picioare… Un nene cu taxiul a contribuit și el la murarea noastră totală, așa că în Vicolo Cieco am ajuns fără pată de haină uscată pe noi. Daa, dar azi am vizitat Musei Vaticani, nu ne pasă !