Valea Bâlei, 2 iulie 2014

Cârţişoara – Cabana Bâlea Cascadă (17km) – Cabana Bâlea Lac (4,5km – prin Valea Bâlei – traseu turistic) – Cabana Bâlea Cascadă (3,7km – cu telecabina)

La ora 9 dimineaţă, parcăm lângă telecabina de la cabana Cascada Bâlea. Abia deschideau harghitenii căsuţele cu chinezării. Indicatorul cu marcajul traseului ne anunţă că până la lacul Bâlea facem vreo 2 ore , 2 ore şi jumătate. Calculez câte gagici am la mine, mă uit la muşchii lor şi-mi ies vreo patru ore. O pornim pe triunghiul albastru, pe care Dana îl urmăreşte entuziasmată şi ni-l arată şi nouă de fiecare dată.

După câţiva paşi traversăm pârâul Bâlea, care se rostogoleşte spre Transilvania, ajungând în Olt, transportat de râul Cârţişoara. Ne avântăm în pădurea de pe malul vestic al Bâlei şi urcăm vreo jumătate de oră braţ la braţ cu traseul marcat cu cruce roşie , care duce şi el tot la lacul Bâlea, dar prin valea Doamnei. Eu abia cununat, nu vreau să am de-aface din prima cu vreo altă Doamnă, aşa că urmăm valea Bâlei.

Din loc în loc, prin răriş vedem când cabana Cascada Bâlea, când cascada Bâlei. Într-un astfel de loc luăm micul dejun, format din sendvişuri şi câte o ciocolăţică. Rucsacul meu, cu cele două buzunare laterale în care mi-au îndesat fetele câte un bidon de apă, mă face ad-hoc, cărăuş stereo de apă.

De pe cărăruia pe care o urmăm, vedem până dincolo, pe şoseaua Transfăgărăşan. Prin ceaţa care se ridică uşor din pietrele ude, zărim chiar şi Monumentul Geniştilor.

Ajungem la locul de belvedere, de unde , de la rădăcina stâlpului de telecabină, se vede toată valea cu cascada , până hăăăt, departe, spre Cârţişoara, podişul Transilvaniei. Soţia mea, tot un extaz. Tot un chiot şi-o voie bună. Abia când mă întreabă unde-i staţia de telecabină mă dumiresc de entuziasmul ei. Îi arăt peste umăr, mai mult din colţul ochiului, undeva în depărtare, unde firele de telecabină se amestecau cu norii şi unde dacă mijeai atent ochii se zărea clădirea văruită a terminaţiei traseului nostru. Cam cât o gămălie de chibrit. Unde se avântă vulturii. Se uită înciudată la stâlpul de telecabină, îl botează imediat Stâlpul Mincinos, se agaţă de rucsac şi pe traseul de pe valea Bâlei ţi-e drumul.

Ne-am împletit când cu pârâul Bâlea, când cu văile abrupte, când cu şerpuirea de asfalt a Transfăgărăşanului. Am fotografiat toate pietrele, toate ferigile, toate dârele de zăpadă, toate smâcurile de flori, toate învolburările Bâlei. Ne-am bălăcit cu picioarele în apa rece de munte, am cules flori, ne-am căţărat pe grămezi de zăpadă, ne-am răcorit pe faţă cu apa ce se prelingea de pe pietrele abrupte sau cu stropii săriţi din multele cascade.

Din când în când, doamna mea se mai uita la Stâlpul Mincinos, acum din ce în ce mai mic. Turma de oi pe care o tot vedeam căţărată pe pereţii abrupţi ai muchiei Buteanu, ne-a intersectat la lacul Bâlea. Doar noi am intrat în restaurantul de la cabana Bâlea. Şi aici ne aşteptau ciorbiţele. Doamna mea, plină ochi de Transfăgărăşan, s-a agăţat şi de-o palincă mică.

Cu paşi domoli şi burticile încălzite de ciorbiţe, ne-am transportat până la telecabină. Iar telecabina ne-a transportat până la cabana Cascada Bâlea, unde maşina noastră, care dimineaţă era plină de rouă, ne aştepta acum uscată.

Am coborât tot o goană la vale, spre oraşul Victoria, unde se află cel mai apropiat Lidl din zonă. Oricâtă viteză aş fi avut, gagicile mele nu au mai apucat să vadă magazinul : au adormit până să terminăm serpentinele de pe Transfăgărăşan.

Am hurducăit prin portbagaj pepenele cumpărat de la market, când în stânga, când în dreapta, după cum o tot cotea drumul, până la Cârţişoara.

Doamna Tiţi, gazda noastră, ne-a îmbiat cu o ţuică de prune. N-am stat mult pe gânduri.