Mamaia lu Marcel

A murit mamaia Maria. Dumnezeu s-o ierte. Era mamaia lu Marcel, nu a mea. Io nici n-am cunoscut-o. M-a rugat el să vin cu mașina la înmormântare, că are niște neamuri mai în vârstă, să ajut cu transportu la cimitir.
Răposata mamaia Maria, era defapt a patra mamă vitregă a lu Marcel. Că el mi-a și zis, cordac moșu meu, a ținut de-a femei zici că-i Tăriceanu. Da măcar de pe urma ăsteia a rămas un apartament cu două camere. După alealalte, numa datorii. Nu cred că se mai însoară moșu înc-odată, că nici el n-o mai duce mult.
M-a chemat prima dată la ora 2, apoi cică să vin mai devreme, că s-a răzgândit popa, mai are haladitu un parastas. S-a reprogramat, mi-a zis Marcel, începe la 11.
Am fost la cimitir cu mașina plină de babe, mamaia Maria ne aștepta la capela de-acolo. A venit și popa, tot o grabă, că-l și aștepta unu cu un Logan alb să-l ia, că avea omu treabă. Am dat-o mai pe directă, așa că la nici 11 jumate era mamaia Maria parcată pe aleea 5, parcela 24, de parcă era de-o viață acolo. Nu s-a adus vorba de pomană la restaurant, ceva. Gașca s-a cam spart de la cimitir. Gașca de 17, că atât am fost de toți. Că și mamaia Maria, n-a prea fost pe la înmormântări. Și vorba aia, nu te duci, nu-ți vine.
Ne-a dat popa niște cărbuni de ăia cu tămâie, să-i aprindem acasă la colivă, că acasă urma finalu. Acasa aia cu două camere de urma să-i rămână lu Marcel, că mamaia Maria fusese singură pe lume.
Ne-am tăbârcit toți 8 până la etajul 4 de la scara 3 de la blocul lu mamaia Maria. Marcel se îmbătase și el, nu ca ta-su care era beat de dimineață. Mai erau cu noi trei veri, o mătușă și-o fată care nu știu ce hram avea în alaiul funerar, dar a mers cu noi. S-a aprins o lumânare, ta-su lu Marcel a spus plângând Tatăl Nostru, noi am dănțuit coliva și ne-am pus la masă. Ne-au servit mătușa lu Marcel și cu fata aia. Mătușa lu Marcel ne tot întreba pe șoptite, cine-i fata asta, cine-i, da n-am știut ce să-i spunem.
Mâncare n-a fost cine știe ce, dar băutură a fost la greu.
Când s-a mai liniștit tristețea și ta-su lu Marcel, care nu mai plângea, ba chiar se culcase liniștit în balcon și sforăia ca un prunc, unu din veri, ăla mai treaz, a pus la smartfon, oleacă de muzică, mai lentă și în surdină.Io renunțasem la șoferie, așa că eram paharnic. Marcel era mulțumit de casa lu mamaia Maria, Dumnezeu s-o ierte, pe care credea că ia măcar vreo 20.000 de euro. Drept pentru care a făcut cinste. Vericu a dat muzica mai tare, dacă tot ajunsese la Vali Vijelie, și încet încet, ne-am ridicat la dans. Am dat masa cu coliva și fripturile mai spre balcon și dă-i cu felioarele. Morții cu morții și viii cu viii, striga Marcel, bucuros că mamaia Maria montase și termopane.
Ne-am oprit când a sunat la ușă. S-a dus să deschidă Marcel, că vorba aia, era ca și casa lui. Era o vecină, de vreo sută de ani. Ne-a întrebat când plecăm la cimitir. Pe ea n-o anunțase nimeni că s-a schimbat ora. Am râs de ne-am prăpădit.
Noi am ținut-o până spre dimineață cu petrecerea, că vorba lu Marcel, odată moare omu….Și unde mai pui că se făcuse și atmosferă, c-au mai venit vreo trei vecini, curioși și ei de petrecere….