Roma, vineri 28 aprilie 2017
După potopul de aseară, cerul este tot înnorat dar măcar nu plouă. Adunarea s-a dat în Piazza Navona de data asta. Ne-am luat totuși și umbrelele, soarelui nepărând să-i fie prea dor de noi.
Am ieșit prin mijlocul pieței în dreptul Palazzo Madama pe care l-am ocolit prin nord și am ajuns la Chiesa San Luigi dei Francesi, centrul comunității franceze și sediul cardinalului Parisului la Roma. Biserica asta conține trei picturi imense ale lui Caravagio. Pictate între 1599 și 1602, Chemarea Sfântului Matei, Martiriul Sfântului Matei și Inspirația Sfântului Matei se află într-o capelă a acestei biserici, la a cărei construcție a contribuit și Caterina de Medici. Numele San Luigi vine de la Sfântul rege Louis(Ludovic) al IX-lea, protectorul Franței. Fresca de pe tavan, Sfântul Luigi urcând la cer, a fost pictată de pictorul oficial al Palatului Versailles, adus special pentru trebușoara asta.
Prin Via Giustiniani, în cinci pași suntem în Piazza della Rotonda. Cu umbrelele de ajutor, că tocmai ce picura. Intrarea în Pantheon era aproape blocată de mulțimea de vizitatori, dar imensitatea Templului închinat tuturor zeilor ne-a cuprins pe toți. Înăuntru nu părea așa aglomerat ca afară. O boare de ploaie se scurgea prin oculus. La mormântul lui Rafael, o jerbă de la Academia de arte frumoase. Se intră prin dreapta, se face turul circular și se iese prin stânga. Ploaia, doar cât am văzut-o noi trecând prin cupolă. Dă să iasă soarele.
În spatele coșcovit al Pantheonului, Piazza della Minerva. Un obelisc adus din cine știe ce ungher al Egiptului, cocoțat pe spinarea lui Pulcino, elefantul sculptat de Bernini. Pe scările pe care Galileo Galilei a șoptit E pour si move, întrăm în Chiesa Santa Maria sopra Minerva. Mormântul Sfintei Caterina de Siena și statuia Cristo alla Minerva a lui Michelangelo, se amestecă cu mormintele a mai multor papi. Fra Angelico, călugărul care picta rugându-se și care plângea când a pictat Răstignirea pe cruce, e și el înmormântat aici. Undeva în lateral, un perete mai păstrează încă ecourile Inchiziției, care în această biserică își ținea procesele de la Roma.
În spatele bisericii, prin Piazza del Collegio Romano și apoi prin Via Lata, dăm în Via del Corso. Pe colț este Fontana del Fachino, Fântâna hamalului, cel care umbla mereu beat și care a fost condamnat de sculptor să țină în brațe pentru eternitate un butoi din care curge apă. Tot la intersecția asta se află și Chiesa Santa Maria in via Lata, locul de îngropăciune a mai multor neamuri ale lui Napoleon, inclusiv Letiția Bonaparte, mama împăratului.
Urcăm pe Via del Corso și după vreo 200 de metri facem dreapta spre Fontana di Trevi. Din îngusta stradelă Via delle Murate dăm în lărgimea Pieței di Trevi, plină ochi de celebra fântână. Toată treaba e că nu e numai celebră, dar e și frumoasă de-ți taie respirația. Mitologicul Neptun într-o caleașcă trasă de Tritoni. Cei doi cai, unul nărăvaș și altul calm și supus, simbolizează starea mării: când liniștită, când tumultoasă. Papa a aprobat finanțarea operei lui Salvi cu bani proveniți din a treia extragerea Lotto a lunii mai din 1732. Fântâna a fost inaugurată în 1762. Aruncăm și noi un bănuț. Reîntoarcerea la Roma ne este asigurată.
Urcăm în Piazza del Quirinale, unde găsim Fontana dei Dioscuri, un nelipsit obelisc, dar și reședința Președintelui Italiei. Vremea regilor a trecut. Dioscurii ăștia, se numesc Castor și Pollux și simbolizează dragostea frățească perfectă. Una dintre surorile lor a fost Elena din Troia. Dioscurii sunt născuți din cele două ouă ale lebedei Leda și ….. din cele două…. ouă… ale lui Zeus, nu mă întrebați cum ….
Prindem și schimbul de gardă la Președinție, apoi urcăm spre Intersecția celor Patru Fântâni. O caracteristică unică la Roma, din mijlocul intersecției ăsteia poți vedea trei obeliscuri: cel de la Santa Maria Maggiore, cel de la Trinita dei Monti și cel de la Quirinale. Dacă mai pui la socoteală că poți vedea și faţada lui Michelangelo de la Porta Pia, nu trebuie ratată intersecția asta. Dar la cât de circulată e, un moment ideal ar fi când joacă squadra azzurra vreo finală de ceva…
Faţada de la Chiesa di San Carlino care se află pe unul din colțuri, este o bijuteria a barocului, operă a lui Borromini.
Ajungem în Piazza di San Bernardo, unde ne înfingem în crâșma Pan Bernardo. Pauză de prânz. Unesc fetele de acolo vreo patru mese, că și gașca noastră nu-i de ici de colea. O lălăim vreo oră jumate cu masa, că oricum era închisă Chiesa Santa Maria della Vittoria. Lumea aștepta să intre aici pentru a admira o lucrare uluitoare a lui Bernini, Extazul Sfintei Tereza. După cum spun martorii din vremea ei, când doamna asta intra în coeziune cu divinitatea, avea un fel de orgasm. Asta se vede și din sculptura lui Bernini, care o imortalizează pe sfântă într-o trăire vădit senzuală. Două lucruri a reușit maestru cu lucrarea asta: să facă o operă de artă nemuritoare și să-și pună în cap iar Biserica…
În fața bisericii este Fontana dell’Aqua Felice sau Fântâna lui Moise, modelul de la care a pornit Fontana di Trevi.
Coborâm spre Via Vittorio Veneto, unde bem un cocteil în atmosfera …. hard…. de la…… Hard Rock Cafe.
Până la Santa Maria della Concezione dei Cappuccini este o aruncătură de băț. Nu intrăm în biserică ci direct în Muzeul cu Cripta Fraților Capucini, unde părul ți se ridică măciucă… Nici nu are cum altfel, când vezi lampadarele făcute din vertebre umane, tibiile pe post de torțe, coastele pe post de ornamente… O artă lugubră și răvășitoare….
Deși pe lista noastră urma Piazza della Republica, ochii ne sticlesc a Low Battery…. Așa că după ce mai trecem și pe la Fontana del Tritone din Piazza Barberini, ne mai târâm și până la Fontana della Barcaccia din Piazza di Spania, coborâm spre Via del Corso, că aveam găseală cu magazinul despre care Dana mă întreba la fiecare colț de stradă încă de dimineață…. Mai este tati? Am ajuns?
Cam cum spuneți că făcea ea când s-a trezit în ușă la The Disney Store? Că dacă tot văzuserăm Extazul Sfintei Tereza, era și timpul pentru Extazul Danei Spiridonescu….
După pauza de jucării, fericirea Danei ne-a mai ridicat vreo două dunguțe nivelul de energie, așa că am coborât spre Piazza Colonna. Columna lui Marc Aurelio, Palazzo Chigi cu sediul Guvernului, cu locul unde a concertat Mozart în 1770 și cu balconul Prora Italiei (locul primelor discursuri ale lui Musolini) și Palazzo Wedekind cu sediul ziarului Il tempo(Timpul).
Ne strecurăm spre Piazza di Pietra, unde rămânem năuci cum cele 11 coloane rămase din Templul lui Adrian au fost încastrate în fațada unei clădiri construite prin secolul 17.
Ultimul obiectiv pe care mai suntem în stare să-l bifăm este Chiesa di Sant Ignazio di Loyola. Ce are interesant biserica asta, este cupola care nu este cupolă, ci pur și simplu pe tavan s-a pictat un interior de cupolă. Pentru a prinde din plin efectul iluziei, trebuie să te aşezi în cercul din podeaua naosului, pe culuarul dintre bănci. Construcția unui dom era și ea planificată, dar nu s-a realizat niciodată, deoarece ar fi blocat pătrunderea soarelui în Biblioteca Colegiului Roman aflat alături. Biserica deţine și unele dintre cele mai frumoase altare încrustate cu pietre preţioase, dar și pictura de pe plafon care este considerată cea mai frumoasă din Roma, după cea din Capela Sixtină.
Afară dă să se întunece. Și a noapte, și a ploaie.
