Un spectacol

La micul dejun, aşezaţi ca de obicei la o masă de lângă geam, furam cu coada ochiului crestele pietroase ale Caraimanului. Ne ardeau tălpile. Bocancii, ne aşteptau nerăbdători într-unul dintre balcoanele hotelului în care ne cazaserăm .
Ne-am aruncat repede în hainele de călătoreală, eu m-am luat de umeri şi cu un rucsac şi am purces la drum sprijiniţi în beţele pe care le-am cules până a intra pe valea Jepilor. Traseul nu era chiar pustiu, destulă lume se avântase deja spre Babele. Încet-încet, voiniceşte, urcăm suficient de mult încât să zărim peste brazi, Buşteniul… Cu cât înaintam, valea Prahovei se etala ca pe-o tarabă … Cu ochii la ceas, să nu întârziem, ne-am şi trezit lângă cabana Caraiman.

Până să bem câte o gură de apă, a şi început : luna s-a apropiat încet de soare, l-a atins la început cu sfială, apoi cu un curaj pe care nu şi-l bănuia, a început să-i danseze în poală . Cu neruşinare, şi-a arătat soarelui spatele pe care şi-l fereşte cu grijă de lume.
Pe Caraiman, pajiştea verde , pistruiată ici colo de galbenul păpădiilor, a căpătat o culoare de portocaliu spre maro, de parcă o cortină de chihlimbar acoperea dansul deşănţat al lunii . Părea că timpul se oprise în loc, liniştea luase locul aerului . Obosită şi speriată parcă de îndrăzneala ei, luna şi-a încheiat spectacolul, s-a depărtat uşor , redându-i soarelui, treptat, strălucirea orbitoare . Când am pornit spre cabana Babele, totul revenise la normal … Strania senzaţie rămasă după spectacolul dat de natură ne năucise . Ciupercile de piatră ale Babelor nu păreau deloc impresionate, mai văzuseră ele de astea … Nici Sfinxul nu părea interesat prea tare de reprezentaţia ce tocmai se desfăşurase deasupra lui. Pentru ei au fost atâtea altele până acum, şi altele vor mai fi, una la fel chiar pe 3 septembrie 2081. Ce altă treabă au, decât să stea şi să aştepte următoarea eclipsă totală de soare …

11 august 1999, Buşteni