Prințesa lu’ Corcoduș

Dragă jurnale. Eu sunt Ionelia și-l iubesc pe Doru al meu. Eu am 12 ani și sunt din satul meu. La oraș avem pe unchiu, care vine la mine cu prăjituri, și cu  suc, și cu cărți. Eu locuiesc la etajul trei, la secția de oncologie la spitalul de copii. De la oraș. Că noi n-avem la noi în sat nici măcar un pârlit de medic, după cum spune unchiu. Că el m-a adus la oraș, cu prăpădita lui de mașină, după cum a spus mama. Dar nu era chiar așa de prăpădită, că n-a oprit decât de două ori să pună apă la motor, după care mergea ca unsă, după cum spunea unchiu.

***

La spital e frumos, că au pe pereți tot felul de Donalji, de Michi Mauși, de prințese și de alte flori și baloane colorate. Pictați.

Mie mi-a fost tare frică de doctori. Adică de seringi. Adică de injecții. La început. Dar nu le-am spus niciodată. Că mamaia mi-a zis când am plecat de la noi din sat că sunt puternică ca neamu ei și că să le arăt io cine-s alde Corcoduș în sat. Eu  nu știam cine-s alde Corcoduș în sat, dar ca să nu-i fac de rușine, m-am făcut că nu-mi pasă de seringi. Strângeam botul ca după mere pădurețe când mă înțepau și mă făceam că nu mă doare. Apoi plângeam ca proasta cu capu-n pernă în salon, până simțeam parcă mângâierea bunicii. Ea era cea mai tare din familie. O să ne îngroape pe toți dracu de babă, după cum spunea mătușa. Și eu eram trimisa bunicii la oraș. Să nu mă faci fă de râs, să fii ca neamu meu, auziși?

***

Eu dragă jurnale îl iubesc pe Doru. El este doctorul oncolog. Sunt mai mulți neni doctori. Este domnul Șefu, brunet cu ochi albaștri, și cu batic roșu cu flori galbene. Are și unul cu flori verzi care îmi place mie, dar nu-l ia prea des. Mai este și domnul doctor Alex, care deși este frumos ca nenii din telenovele, are ceva care îmbolnăvește femeile. Am auzit eu cu urechile mele că toate înnebunesc după el. Și mai este și Doru al meu. Eu n-am vrut să-i spun Doru din prima. Dar el mi-a adus-o pe Rapunzel, mi-a dat să am grijă de ea și mi-a spus că dacă nu-i spun pe nume și-l iau cu Domnul Doctor Doru, se face foc, mi-o ia pe Rapunzel și nici nu-mi mai face cu ochiul. Mie mi-a plăcut și de Rapunzel, dar să nu-mi mai facă cu ochiul nu vroiam. Că mereu mă pufnea râsul de cum făcea el cu ochiul. Și avea și o claie de păr, de parcă mămica lui nu-l pieptăna niciodată. Doru al meu…

***

Mi-aduc aminte cum mă pieptăna mămica mea și-mi făcea codițe. Și cânta. Acum nu mai are ce codițe să facă. De la tratament nu mai am păr. Am un fesuleț galben. Cine e pepenele meu galben, a întrebat Doru al meu când a venit la vizită. Că la spital, doctorii fac vizită în fiecare zi. Eu, i-am răspuns eu și i-am clipit din amândoi ochii, că nu pot să fac doar cu un ochi ca Doru al meu.

***

Doru nu mai e al meu.

***

Nu-l mai iubesc. Azi m-a făcut să plâng. Dragă jurnale, eu îmi aranjez în fiecare dimineață fesulețul galben să mă vadă Doru al meu frumoasă la vizită. Dar el a venit azi în salon cu mai multe fete frumoase. În salonul nostru. Le-a spus ce și cum cu mine, cu stra-lala-pepe-jeje…ococitele mele, nu mi-a mai făcut cu ochiul, că eu mă uitam numai în ochii lui, și când nici nu mă așteptam, mi-a luat fesulețul de pe cap, să vadă și fetele cele frumoase, studente vezi doamne, cum nu mai am eu păr. Efectul tratamentului. Am crezut că mor. Doru al meu? De față cu ele? Nici după ce au plecat cu toții nu am putut să plâng. Stam așa ca proasta, cu ochii în tocul ușii. Mi s-au uscat și ochii și gura, fesulețul era undeva pe pat. N-am mâncat nimic în ziua aia, de fapt nici n-am mișcat. Mama și unchiul vorbeau cu  mine degeaba, nu-i auzeam. Nici nu-mi mai păsa că mi-au pus ei fesulețul galben pe cap. Știam că nu mai eram frumoasă. Oricum, nu mi-l aranjează ei ca mine… Doru al meu? Doru al meu? Doar atât puteam să spun. L-au chemat de urgență. Ce face pepenele meu galben, m-a luat el de la ușă, de parcă nu se întâmplase nimic. Abia atunci am izbucnit în plâns, l-am bătut cu pumnii mei mici, și i-am spus Domnule Doctor Doru, n-ai niciun drept să le arăți unor fete frumoase că eu  nu am păr. Știi tu cine-s alde Cordoduș în satul meu, să râzi tu de ei? Eu nu te mai iubesc! Ai înțeles Domnule Doctor Doru? El m-a luat în brațe, din prințesa mea dulce nu m-a mai scos, m-a mângâiat, m-a culcat pe pernă, iar eu am adormit cu mâinile în claia lui de păr alandala. Bine că nu m-a întrebat cine-s alde Corcoduș, că ce-i spuneam?

***

Uraaa! Doru al meu mă iubește!

***

M-am trezit ca după operație. Și câte operații nu am făcut eu… Erau muuuult mai nașpa ca injecțiile. Mă durea un pic capul. Mâinile mele au căutat fesulețul galben pe care uneori îl găsesc prin pat. Fesulețul nicăieri. Am sărit ca arsă. Unde-i fesulețul? Mă uit la ceas, ora de vizită trecuse demult. Eram în întârziere. Doru al meu putea oricând intra pe ușă. Şi eu fără fesuleţ?

N-am apucat să scotocesc prin tot patul după fesuleţ, că intră pe uşă Doru al meu. Doru al meu? Avea pe cap fesuleţul meu galben. Mi-a făcut cu ochiul, s-a pus lângă mine în pat. Dintr-un buzunar a scos-o pe Rapunzel. O tunsese nebunu pe biata păpușă… Nu avea pic de păr. Tantanaaa făcu el și-și scoate fesulețul meu galben. Și patul se umplu de chelioși…. Eu, Rapunzel și Doru al meu, care-și tunsese ditamai claia… Auzi tu  dragă jurnale, Doru al meu chilug. Nu-i așa că suntem frumoși toți trei, așa fără păr, m-a întrebat Doru al meu? Nu-i așa prințeso, stăpâna orașului ăsta de doi lei? Și mi-a făcut cu ochiu…. Poți să nu-l iubești?

***

Dragă jurnale! Mâine am o altă operație. Dacă nu mă trezesc, că mereu îi aud pe doctori cum șușotesc cu mama, că bla-bla, că blu-blu, că nu promitem nimic, că să vedem, că  vorbim după operație, te rog eu dragă jurnale, să-i spui lui Doru al meu că-l iubesc! Sau mai bine nu-i spune nimic dragă jurnale, să se pârpolească și el de dor, să vadă și el cine-s alde Corcoduș…