Monumentul lui Iulius al II-lea

Papa Iulius al II-lea, provenit din familia della Rovere, a fost un papă aparte. Aflat mai tot timpul în fruntea armatelor sale, a fost numit printre altele și Papa Războinicul . Când Michelangelo l-a înfăţişat într-o statuie, Iulius a rămas nedumerit că avea sub braţ o Biblie. Ce treabă am eu cu Biblia? Eu sunt războinic, mai bine pune acolo o sabie.

În marea lui megalomanie, şi-a dorit un monument funerar cum nu avea nimeni până atunci. Drept pentru care i-a comandat lui Michelangelo coşcogea mormântul…. Trei etaje, 40 de statui… Şi-a ales şi o locaţie pe măsură: exact peste mormântul Sfântului Petru. Bramante, care era atunci arhitectul Vaticanului, s-a luat cu mâinile de cap, imaginându-şi ditamai muntele de marmură în mijlocul catedralei. Aşa că l-a băgat pe ţeavă pe Michelangelo şi l-a îmbrobodit pe Iulius să-l pună pe florentin să picteze tavanul Capelei Sixtine, numai să mai amâne terminarea monumentului.

Deşi contractul dintre Michelangelo şi Iulius s-a semnat în 1504, lucrarea s-a finalizat abia în 1545. Cum între timp Iulius cam decedase, noii papi nu s-au arătat aşa de interesaţi de terminarea lucrării. Cu fiecare renegociere a contractului, monumentul lui Iulius intra la apă. Mai întâi s-a renunţat la un etaj, apoi a devenit parietal (adică rezemat de perete), s-au mai tăiat şi din numărul de statui. În cele din urmă şi locaţia a fost schimbată: din centrul catedralei San Pietro, monumentul a ajuns într-un colţ din biserica San Pietro in Vincoli unde papa fusese cardinal. Cu toate ciuntirile de care a avut parte, monumentul lui Iulius este o capodoperă. Dar Iulius nu a avut parte de el. Rămăşiţile lui pământeşti se află acum sub o piatră modestă în catedrala San Pietro.