Roma 19 ianuarie 2018

Hotel Mirage → Chiesa San Pietro in Vincoli → Coloseo → Columna lui Traian → Piazza Venezia → Basilica di Santa Maria in Ara coeli → Campidoglio → San Giovani in Laterano

După micul dejun, coborâm alene pe Via Cavour. Din toate barurile te năpădește miros de cafea și de croasante abia scoase din cuptor. În dreptul hotelului Palatino facem stânga și urcăm pe Scalinata dei Borgia până în piața cu Basilica San Pietro in Vincoli. Biserica asta a fost construită pe locul în care Sfântul Petru și-a primit sentința de condamnare la moarte. Cenotaful papei Iulius II atrage puhoiul de turiști, mai ales pentru statuia lui Moise, sculptată de Michelangelo.

În una dintre cele mai mari capodopere ale florentinului, profetul a fost surprins în momentul în care primeşte tablele cu Cele zece porunci şi în care îşi dă seama că poporul se închina viţelului de aur. Supărat leoarcă, e gata să se ridice şi să-l certe, cu un gest de mânie.

Sub altar, într-un relicvariu din sticlă se găsesc lanțurile cu care Sfântul Petru a fost încarcerat la Ierusalim și la Roma. Când au fost apropiate, s-au unit miraculos.

Prin Largo della Polveriera coborâm spre Coloseo. Deși numele și-l are de la o statuie colosală a lui Nero care ar fi fost prin apropiere, clădirea este și ea colosală. Parcă simți tremurul tribunelor care primeau aici exact ce-și doreau: pâine și circ. Nu se știe cine a fost arhitectul Coloseului, dar cine a făcut trebușoara asta a făcut-o atât de bine încât și astăzi este folosită ca model pentru marile arene sportive.

Intrarea se făcea pe bază de bilete, de fapt nişte bucăţele de os pe care erau gravate numărul porţii de intrare şi locul din tribună.

Alături se găsea Ludus Magnus, școala de gladiatori, locul de antrenament al celor ce urmau să intre în arenă. Locul era legat de Coloseo printr-un tunel.

Înspre sud se află Arcul lui Constantin, care pentru că a fost împodobit cu statui provenite din Forul lui Traian, este plin cu chipuri de daci.

Urcăm pe Via dei Fori Imperiale unde luăm la rând la pozat statuile cetățenilor romani care au avut foruri imperiale de-o parte și de alta a străzii.

Columna lui Traian se ridică mândră în forumul numitului împărat. 123 de zile au durat sărbătorile date în cinstea victoriei din Dacia, semn că Traian și-a dorit foarte mult punctele puse în joc în această partidă. Pe lângă asta, s-a umplut de aur și de argint cât să-și facă cel mai mare dintre Forumurile Imperiale din Roma. Și de șmecher ce s-a făcut cu noua lui cucerire, l-a pus pe Apolodor să-i facă și-o Columnă.

Inițial policromă, columna e ca un diapozitiv care prezintă cele două partide daco-romane. Nu s-a jucat tur-retur, s-a jucat ca-n Cupa României: doar pe terenul echipei mai slab cotate.

Noi traversăm Piața Venezia și o ploaie ca de vară, cu bulbuce, ne gonește taman sus, pe Capitolina, urcând cu viteza ploii treptele de la Scalinata dell’Ara Coeli, care ar trebui urcate de cuplurile care-și doresc copii. Nu știu dacă neapărat cu viteza cu care am făcut-o noi…

În Basilica di Santa Maria in Ara coeli ne sar în ochi zecile de candelabre aninate pe sub toate arcadele și două coloane aflate în lateralele altarului, mozaicate super mișto. Totuși noi veniserăm aici pentru statuia lui Grigore XIII, tătuțul calendarului gregorian și pentru Santo Bambino, statuia din lemn a copilului Isus, cioplită dintr-un măslin din Grădina Ghetsimani. Cum cea cioplită prin secolul 15 a fost furată în 1994, cea actuală este doar o copie…

Când am coborât cele 124 de trepte ce leagă biserica de stradă, nici urmă de ploaie. Norii negri ne spuneau că n-au terminat-o cu noi pe ziua de azi, dar măcar nu mai ploua.

Urcăm agale Cordonata Capitolina, unde ne așteptau Castor și Polux. Doar apucăm să-i răspundem la salut lui Marcus Aurelius proțăpit în mijlocul Pieței Capitolina, că o cotim dreapta spre Terasa Caffarelli, de unde ni se arată o panoramă ca lumea și spre Teatro Marcelo și spre Piazza Venezia.

Ocolim Palazzo dei Conservatori și trecem prin spatele Rupe Tarpea, prăpastia în care se aruncau trădătorii. Ieșim în spatele statuii pe care multă vreme poporul a crezut-o ca fiind a lui Constantin cel Mare, nu a lui Marcus Aurelius, că altfel o mătrășeau. O legendă spune că atunci când va dispărea în totalitate poleiala de aur a statuii, smocul de păr de pe creştetul calului, numit de popor pasărea, se va preface în vultur şi va zbura  la cer pentru a vesti lumii ziua Judecăţii de Apoi. M-am uitat atent, mai strălucea oleacă.

Prin stânga Palazzo Senatorio, salutăm Lupa Capitolina, nu înainte de a mă milogi de un carabinier să mă lase să-i fac o poză lui Marforio (o altă statuie vorbitoare a Romei), care se ițea prin poarta deschisă și care indica Exit, a Palazzo Nuovo. Grazie signore și coborâm spre Carcera Mamertină, mai admirând odată geniul lui Michelangelo, restauratorul acestei frumoase Piazza del Campidoglio.

Ne oprim nas în nas cu Arcul lui Septimiu Sever, scoatem carnetul de notițe și identificăm ruine din Foro Romano. Dacă și acum ne mai crucim în fața pietroaielor ăstora, nici nu-mi pot imagina ce fel arătau în perioada lor de glorie.

Prin fața Carcere Mamertino coborâm prin spatele Foro di Cesare și ajungem iar în Via dei Fori Imperiali. Cum de data asta nu ne mai gonea ploaia, o mai lălăim cu pozele prin față la Altare della Patria. În colțul pieței oprește autobuzul ăla care face turul Romei și oprește fix trei secunde, cât să facă alde turiștii juma de poză, de ziceai că plouă în Big Bus Rome mai abitir ca ploaia noastră de la Ara Coeli…

După o buclă mică să fac și eu o poză cu  Fontana della Pigna, purtați de foame și muiați de kilometri, ne rezemăm de o masă la Bar  Orchidea din Piazza del Gesù. Recomand locația asta doar dacă nu mai poți face niciun pas mai departe, dacă erupe cel mai apropiat vulcan de Roma și aruncă bolovani cât mașina pe străzi și tu trebuie să te ascunzi undeva sau dacă vrei să-ți strici ziua. În rest, nu.  Are și crâșma asta meritul ei…. Aici ne-am regăsit cu Rozina și cu Petre, așa că oricât de nașpa ar fi fost mâncarea, ștergem cu buretele. Îmbrățișări, pupici, amintiri. Îi știi de-oleacă și nu-i uiți o viață. Cetățenii ăștia cu care ne-am regăsit în vacanța asta, în urmă cu un an nici nu știam că există. Dar după ce-i cunoști, mai uită-i dacă poți. Ei sunt ăia care te ajută cu orice ai nevoie la Roma. Cazare, ghidaj, transport, antinevralgice…

Atenție, dac-o provoci pe Rozina, o oprești tare greu. Așa că dacă nu ești pasionat de istorie, de artă sau pur și simplu de Roma, n-o întreba de astea…. Noi am avut noroc și că ne plăcea istoria, și că ne plăcea despre Roma și că tocmai erau coapte mandarinele din curtea ei din care ne-a adus și nouă o pungă. Dacă vreți să vă enerveze și pe voi doamna asta cu istoria și cu Roma ei, o găsiți pe www.ghidroma.eu.

Cum Rozina este ghid, n-am putut scăpa și ne-a și schimbat itinerariu. Mai întâi ne-au dus (că era mână-n mână cu Petre) să vedem cea mai tare chestie pentru oricare pasionat de istorie… Ruinele unui apedut antic, pe care ți le explică un film care rulează pe ruinele apeductului antic, în timp ce tu stai la bar, într-un mall… Bă’ ești nebun!

Apoi ne-a calculat timpul (defect profesional), a mai turuit despre incredibila Romă până în Piazza di Spagna, unde ne-am pupăcit, pozat, îmbrățișat (nu neapărat în ordinea asta), și știu că la urmă ne-a băgat la metrou direct spre Basilica di San Giovanni in Laterano. Grazie Rozina, Grazie Petre.

Deși mi se părea o impietate să mergi cu metroul la Roma, să treci și cu viteză și pe dedesuptul atâtor monumente…. am ajuns imediat la noua destinație.

Mama tuturor Bisericilor din Roma și din lume după cum se autointitulează,  Basilica di San Giovanni in Laterano nu dezminte. Scaunul papal, craniile sfinților Petru și Pavel, cazanul în care a fost botezat Constantin cel Mare și mai apoi și Carol cel Mare, ușile din bronz mari cât China aduse din Curia Romana, statuile uriașe ale celor 12 apostoli, tabernaculul cu așchii din masa de la ultima cină a lui Isus, sunt suficiente chestii pe care vrei să le vezi. Unde mai pui că aici a fost sediul papilor până la plecarea lor la Avignon și că aici s-a semnat și actul de naștere al Statului Vatican, în 1929, sub girul lui Mussolini.

Oricum, zidarii care tocmai ce-și strângeau cancioacele și dădeau să plece acasă, erau nemulțumiți că-i fraierise șeful la bani, și mai erau și din Suceava.

Plini ochi de pioșenie, ne-am călcat pe inimă și am ajuns la Gara Termini tot cu metroul. Am luat-o aiurea spre un loc unde să mâncăm. Asta deși aveam punga cu mandarine de la Rozina în rucsac. Căutăm un loc mai puțin extravagant, să mâncăm ca românu: mult și ieftin. Am ocolit vreo două locații care arătau de 5 stele și ne-a agățat un nene, care aproape că nu ne-a placat și târât înăuntru… Nici nu aveam curaj să ne așezăm la masă. Aici arăta de 7 stele! Dar ne-a fost rușine, așa că hlizeam ca proștii și din Grazie nu-l mai scoteam pe nenea care ne corupsese și care vorbea doar cu nevastă-mea qui sta mangiando molto bene.

Și mama mă-sii, că mare dreptate a mai avut. Am reparat renumele pastelor cu fructe de mare de la Roma cu porția mâncată aici. Și când am văzut cât a costat, dăi cu bonus:  bere și cafele ca la bairam. Și i-am mai băgat și mulți-mulți  Grazie și la plecare. Din partea mea aveți un bravo alde Hosteria la stazione. Sunteți meseriași.

Ajunși în cameră, am pus la vedere mandarinele Rozinei. Curând, s-a umplut camera de Romă.