Roma 18 ianuarie 2018
Hotel Mirage → Gara Termini → cu autobuz Traseu 64 (la fiecare 8 min) → stația Cavalleggeri/s. Pietro (4,5 km) (18 min) → vizitare Basilica San Pietro → statua di Gesu Mendicante → mormântul lui Rodrigo Borgia de la Chiesa Santa Maria in Monseratto → statuia lui Giordano Bruno din Piazza Campo dei Fiore → colonia de pisici de la Largo di Torre Argentina → Pantheonul → Piazza di Pietra → Fontana di Trevi → Hotel Mirage (total traseu 6,8km)
Dimineață la ora 8 și jumătate cumpăram bilete de autobuz. Aglomerație. E ora la care elevii merg spre școli. Noi până la Vatican. Ne urcăm cu greu. Nu toți cei de pe peron reușesc s-o facă. Nu-i bai. La fiecare 8 minute pleacă un alt 64. Traversăm toată Roma istorică în vreo 20 de minute. După ce trecem pe sub dealul pe care este cocoțată Universitatea Pontificală Urbaniana, coborâm din autobuz lângă Fontana di Porta Cavalleggeri.
Din cinci pași intram în Piazza San Pietro pe sub colonadele lui Bernini. La mijlocul colonadelor, stema papei Alexandru VII, cu sigla familiei Chigi, o stea peste șase munți. Mi se pare și normal, că doar el a plătit pentru falnica lucrare…Lui Bernini… Gian Lorenzo Bernini… Deși colonadele au rânduri de câte patru coloane, dacă te așezi pe centrele marcate în pavajul pieței, se văd doar coloanele din față. Grande ingineria…
Obeliscul înfipt în mijocul pieței are o poveste interesantă. Augustus ar fi dorit să-l aducă din țara faraonilor la Roma, dar neavând mari mușchi din punct de vedere tehnic, s-a lăsat la mâna lui. Abia numitul Caligula a găsit posibilităţi de a-l transporta la Roma, fix pentru circul său. S-a construit pentru asta o navă cum nu mai existase până atunci… 104 m. Exact ce le trebuia doar pentru treaba asta. Că după aia coșcogea barca a fost încărcată cu pietriș şi scufundată pentru a constitui fundaţia submarină a unui mare dig în portul Ostia. Săpăturile arheologice au scos la lumină resturile zidului şi ale navei pe un teren situat în incinta aeroportului Fiumicino.
La baza obeliscului se spune că a fost omorât Sfântul Petru. În 1586 obeliscul a fost transportat din lateralul bazilicii și pus în locul unde se află acum.
După ce am trecut de controlul corporal și al bagajelor, ne-am dus ață spre liftul care urcă spre cupolă. Liftul ne-a dus de fapt până la baza cupolei, pe acoperiș. Intrăm în balconul interior al bazilicii, de unde îți dai seama de mărimea enormă a construcției. Printr-un culoar îngust, începem să urcăm prin corpul cupolei spre balcon. Aproape de vârf, mergem pe-o parte. Răcoarea care ne lovește e semn că am ajuns. Toată Roma ni se așterne la picioare. Ți se taie respirația. Cotrobăim cu privirea prin grădinile Vaticanului, prin curțile Muzeelor Vatican, ghicim cupola Pantheonului și zărim vârfurile înzăpezite ale Apeninilor. Nimeni nu vorbește. Aici se aude doar internaționalul Oaauu….
Parcă nu eram suficient de năuci de atâta frumusețe adunată pe cupolă… Intrăm și în Bazilică… Porta Sacra, monumentele papilor, Pieta lui Michelangelo, statui uriașe de sfinți, apostoli sau mai știu eu ce neni, Baldachinul lui Bernini, Cathedra Petri a aceluiași Bernini, monumentul grandios de sculptură creat pentru a închide tronul de lemn al Sfântului Petru. Statuia de pe la 1300 a Sfântului Petru, are un picior ros de la atâtea atingeri ale pelerinilor. E acum flancată de două coloane și ferită de atingeri de către un cetățean de la pază.
Soarele din piață ne trezește la realitate. Dacă nu am fi văzut cu ochii noștri toată minunea asta, cred că nu am fi crezut că există. Nu-ți rămâne decât să te miri cum de au putut oamenii să facă așa ceva….
Coborâm alene pe Via della Conciliazione, întorcându-ne din când în când să mai vedem odată Basilica San Pietro. În capătul străzii, facem dreapta pe lângă Fontana di Piazza Giovanni XXIII și tragem o fugă până la intrarea în Spitalul Santo Spirito, unde într-un colț, aproape nevăzută, este Statua di Gesù Mendicante. Cu rănile de la crucificare încă deschise, Isus stă într-un colț, cerșind celor care ies din spital, gata vindecați. Nu-i mișto mă, că v-ați tratat și cu ajutoru lu’ Tata? Da’ nu v-a învățat El să fiți milostivi? De ce nu sunteți?
Tibrul îl traversăm pe Ponte Vittorio Emanuelle II. Castelul San Angelo rămâne în spate. Nu facem prea mulți pași că suntem opriți de o masă pe care zăceau o ditamai pizza și o farfurie mai mult platou, plină cu fructe de mare. Cum gurile ni s-au umplut de apă, n-am stat mult pe gânduri și am intrat. Și bine am făcut. Mâncarea super bună, cafeua super italienească, berea rece…. După cum ne-am dumirit noi, era o afacere de familie. Ristorante Pizzeria da Carlo…. ( Via Vittorio Emanuelle colț cu Via dell Arco della Fontanela) Bună alegere.
Altfel gândești cu burta plină. Traversăm Largo Ottavio Tassoni, intersecția de unde se vede Castelul San Angelo, coborâm pe Via dei Banchi Vecchi și o ținem ață până la Chiesa Santa Maria in Monserato. Biserică spaniolă din Roma, aici sunt mormintele a doi papi proveniți din Spania, Alfonso și Rodrigo Borgia, bunic și nepot, alias Calixt III și Alexandru VI .
Ieșim din biserică, facem prima la stânga pe Via di Montoro, apoi prima la dreapta pe Via dei Cappellari. Ajungem în Piazza Campo dei Fiori. Clădirea de pe Via dei Cappellari colţ cu Vicolo del Gallo, fostă cândva hanul Hostaria della Vacca, a aparţinut Vannozzei Catanei, celebră mai ales pentru legătura sa amoroasă cu Rodrigo Borgia, viitorul papă Alexandru VI, căruia i-a adus pe lume numeroşi copii, printre care Cesar şi Lucreţia Borgia. Pe faţada edificiului se mai poate vedea un blazon în care se amestecă stema casei Borgia(taurul) cu cele ale casei Vannozzei (fiind mai iubăreață de fel, a avut vreo 3 soți).
Comercianții de aici își strângeau mărfurile. Din centru pieței, Giordano Bruno privește cu sfidare pe sub glugă, spre Vatican. Aflată pe locul pe care în 1600 marele filosof a fost ars pe rug de către Inchiziție, statuia reprezintă simbolul libertății de cuvânt. Soclul, plin de flori. Semn că oamenii nu l-au uitat.
Prin colțul estic al pieței, prin pasajul Biscione, ieșim în Largo del Pallaro și pe lângă Chiesa Sant Andreea della Vale dăm în Corso Vittorio Emanuelle II. Pe o latură a bisericii închinate Apostolului Andrei, se află statuia Abatele Luigi, una dintre statuile vorbitoare ale Romei. Din păcate bietul abate era și acum fără cap, fiind deja un sport local să il dea jos cineva după ce îngrijitorii bisericii il pun înapoi pe umeri.
Ajungem la Largo di Torre Argentina. În ruinele acestor temple dinaintea erei noastre, s-au pripășit pisicile maidaneze ale Romei. Stau tolănite la soare pe cioturi de coloane, neinteresate de faptul că pe urmele scărilor acoperite acum de iarbă a curs cândva sângele lui Cezar, care în 44 îen a fost omorât aici. Și tu Brutus, fiule, aici și-a stins ecourile. În teatru de peste stradă s-a cântat pentru prima dată Bărbierul din Sevilla a lui Rossini. Nici de asta nu par foarte interesate mâțele astea alintate. Pisici de dolce vita.
Prin Largo delle Stimmate urcăm pe Via dei Cestari. Pe prima stradă la stânga ne crucim cum ruine din Termele lui Agripa au fost încastrate în clădirile din zonă. Deschide omul de la etaj geamul și-l leagă de cărămizile antice, să nu il trântească vântul…
Ajungem în Piazza della Minerva. Îl salutăm în treacăt pe Pulcino, elefantul lui Bernini, cel care duce în spate un obelisc. Chiesa di Santa Maria sopra Minerva a găzduit Tribunalul Inchiziției. Aici a fost judecat Galileo Galilei. E puor si move de aici a plecat în lume.
La Pantheon n-am zăbovit prea mult. Doar cât să fac niște poze cu Fontana della Rotonda și să admir niște nebuni de portughezi care-și făcea pozele de nuntă aici.
Via dei Pastini. Dacă vreun șofer destul de nebun se încumetă pe aici cu mașina, cred că trebuie să-și deșurubeze mai întâi oglinda, că altfel nu încape. Oricum mesele stau întinse în față la toate crâșmele, iar patronii mai că nu te iau în brațe să te așeze pe scaun. Cum partenera mea de drum se agățase de cea mai mare înghețată din viața ei, eu am intrat să mă delectez în magazinul Bartolucci Italy…. Magazinul lui Gepeto…. Cu toate nebuniile imaginate, făcute din lemn. (bartolucci.com)
Piazza di Petra. Din fațada Templului lui Adrian au mai rămas doar 11 coloane, înalte de 15 metri și groase de 1 metru jumate. Din fericire acolo nu există Tel Drum, așa că toată trebușoara asta a fost încadrată într-o clădire. Trece lumea și se miră.
Traversăm Via del Corso după careVia delle Muratte ne scoate la Fontana di Trevi. Tocmai ce se aprinseseră luminile. Clipoceala apei te îmbată de frumos. Ce-ți puteai dori mai mult pentru finalul zilei în care ai văzut Roma din cel mai înalt balcon al Vaticanului? Și așa ți se pare prea mult pentru o singură zi….. Mulțumim Roma, mulțumim Bernini și Michelangelo, mulțumim Salvi și Carravaggio, mulțumim Rafael și Bramante, mulțumim papilor care deși și-au hrănit niște ambiții personale prin monumentele Romei, avem noi acum cu ce să ne încărcăm bateriile pentru mult, mult timp….
Seara se coboară încet peste Roma. Copleșiți de atâta frumusețe o pornim agale spre hotel.
