Top Menu

Mă trimite taică-miu la ţară. Tot eşti liber. Te duci în deal la porumb, ştii unde avem porumbul că doar ai fost cu mine, şi aduni fasolea. Am vorbit cu unchi-tu’, vine să te ajute după ce termină la el. În dimineaţa cutare, mă înfiinţez la deal, să fac identificarea. Caut cele patru rânduri pe care le avem noi. Pe…

M-am trezit cu nişte izvoare susurându-mi în cap. Îmi era teribil de sete şi simţeam o acută nevoie de a merge la budă. Am deschis larg ochii, care mi s-au umplut imediat de noapte. Unde dracu’ sunt, nici dram de lumină. Smoală. Atât. Oi fi orbit? Am dat să mă ridic, şi în capu-mi firav, un zăngănit ciudat. Ce dracu’…

1992, înt-un pichet de grăniceri, pus paznic la poarta ţării, un paşnic electrician . Eu . Într-o seară de vară, santinelă. Cald, frumos, obosit fleaşcă, de drag să tot dormi în post. Păzească-se singure orătăniile pe care le aveam în consemn. Că eram santinelă la gospodăria agricolă. Mă culc frumos şi orizontal totodată, dar ce mă găndesc … Că uneori chiar…

În armată, aveam în incinta pichetului, gospodărie agro-zootehnică. Care-va-să-zică, GAZ. Şi cum se înmulţeau scroafele ca iepuroaicele, ne aduceau câte o maşină de concentrate, o basculau în curte, şi-o căram noi cu foile de cort într-o magazie . Şi chiar dacă măturam noi cimentul, tot mai rămâneau urme de zoohaleală printre crăpături. Prilej cu care, îşi făceau apariţia găinile lu’…

Mă duc să plătesc o rată la bancă. Îmi place tare banca asta mie, că a pus un bancomat de ăla de plăteşti ratele direct la el, nu mai stai ca prostu' la coadă la ghişeu. Intru aşadar în cea bancă, la bancomat trei persoane, la ghişeu vreo opt. Mă ataşez şi eu la rândul de la bancomat, că aici…

Am terminat liceul în vara lui 90. Bacu’ n-a fost o problemă. Repartiţiile ni le-au scris pe tablă, în funcţie de medii. Urma să devin un mândru SCB-ist( asta reprezintă întreţinere instalaţii electrice feroviare), în minunata gară Făurei. Dar la insistenţele alor mei, m-am înscris la facultate. Fără nicio tragere de inimă, mai mult cu tragere de câini, că trăgeau…

Ultimul an de liceu. Am început trimestrul doi, după Revoluţie. Începuseră prezentările de ţoale la scoală, că doar uniforma căzuse odată cu dictatorul. Care mai de care mai colorate, mai inedite. Mai puţin la ora de chimie, unde încercai să te faci invizibil şi chiar încercai să nu respiri, de teamă să nu cumva să fii remarcat. Aşa că dacă…

Dacă vrei să fii prost, nu-i aşa de greu.... Cam cum a fost pentru o piţi de la BRD, unde am io de dat rate. Lunar. Luna trecută, după ce stau la o coadă de vreo zece inşi, când ajung la ghişeu... surpriză .... Nu vă mai putem încasa ... că acum avem roboţel... doar la el puteţi alimenta cardul...…

În faţa scării mele, lângă bordură, sunt două colectoare pentru apele pluviale. Două adâncituri în asfalt, taman bune să te încurce când parchezi cu două roţi pe bordură. Azi, pe coşcogea ninsoarea, într-o rână, cu o roată în adâncitura mai respectabilă, poposea un Audi. Albastru. Lângă el, o tante panicată. Se uita de ziceai că înţelege în ce s-a băgat.…

Cine din generaţia mea din gimnaziu, nu-l ţine minte pe stră-strănepotul lui Moş Ion Roată, cel mai celebru moş din Câmpuri... Zăpăcitul ăsta juca fotbal. Nu pe câmpuri, ci pe câmpul de la Ancora... Respira fotbal. Ne strânsese în jurul lui, o liotă de pasionaţi, de mai nebuni ca el, care după ore, ne adunam spânzuraţi pe bara aia care…

Close