Top Menu

Monthly Archives noiembrie 2016

sâmbătă, 8 mai 2004 După o lună de ploi continue, după inundaţii care au paralizat nordul Italiei, a început o perioadă însorită. Când am plecat din Bellinzona(Elveţia), oraş aflat la 100 km de Milano, nici un nor nu umbrea pământul. Cu cât însă ne apropiam de Milano, cerul se înnora. Când am ajuns la aeroportul Malpensa, era ca şi noapte,…

Cârţişoara - Cabana Bâlea Cascadă (17km) - Cabana Bâlea Lac (4,5km - prin Valea Bâlei - traseu turistic) - Cabana Bâlea Cascadă (3,7km - cu telecabina) La ora 9 dimineaţă, parcăm lângă telecabina de la cabana Cascada Bâlea. Abia deschideau harghitenii căsuţele cu chinezării. Indicatorul cu marcajul traseului ne anunţă că până la lacul Bâlea facem vreo 2 ore ,…

marţi, 1 iulie 2014 Galaţi - Braşov (289km - prin Valea Siriului) - mănăstirea Sâmbăta de Sus (363km) - Cârţişoara (398km) Bineînţeles că n-am dormit mai nimic înainte de plecare, aşa că pe la ora 5 dimineaţă, după ce ne-am trămbălat cu bagajele de-am stârnit toate mâţele din parcare, am dat cheie şi am plecat. Digul până la Brăila era…

Mă trimite taică-miu la ţară. Tot eşti liber. Te duci în deal la porumb, ştii unde avem porumbul că doar ai fost cu mine, şi aduni fasolea. Am vorbit cu unchi-tu’, vine să te ajute după ce termină la el. În dimineaţa cutare, mă înfiinţez la deal, să fac identificarea. Caut cele patru rânduri pe care le avem noi. Pe…

M-am trezit cu nişte izvoare susurându-mi în cap. Îmi era teribil de sete şi simţeam o acută nevoie de a merge la budă. Am deschis larg ochii, care mi s-au umplut imediat de noapte. Unde dracu’ sunt, nici dram de lumină. Smoală. Atât. Oi fi orbit? Am dat să mă ridic, şi în capu-mi firav, un zăngănit ciudat. Ce dracu’…

1992, înt-un pichet de grăniceri, pus paznic la poarta ţării, un paşnic electrician . Eu . Într-o seară de vară, santinelă. Cald, frumos, obosit fleaşcă, de drag să tot dormi în post. Păzească-se singure orătăniile pe care le aveam în consemn. Că eram santinelă la gospodăria agricolă. Mă culc frumos şi orizontal totodată, dar ce mă găndesc … Că uneori chiar…

În armată, aveam în incinta pichetului, gospodărie agro-zootehnică. Care-va-să-zică, GAZ. Şi cum se înmulţeau scroafele ca iepuroaicele, ne aduceau câte o maşină de concentrate, o basculau în curte, şi-o căram noi cu foile de cort într-o magazie . Şi chiar dacă măturam noi cimentul, tot mai rămâneau urme de zoohaleală printre crăpături. Prilej cu care, îşi făceau apariţia găinile lu’…

Mă duc să plătesc o rată la bancă. Îmi place tare banca asta mie, că a pus un bancomat de ăla de plăteşti ratele direct la el, nu mai stai ca prostu' la coadă la ghişeu. Intru aşadar în cea bancă, la bancomat trei persoane, la ghişeu vreo opt. Mă ataşez şi eu la rândul de la bancomat, că aici…

Am terminat liceul în vara lui 90. Bacu’ n-a fost o problemă. Repartiţiile ni le-au scris pe tablă, în funcţie de medii. Urma să devin un mândru SCB-ist( asta reprezintă întreţinere instalaţii electrice feroviare), în minunata gară Făurei. Dar la insistenţele alor mei, m-am înscris la facultate. Fără nicio tragere de inimă, mai mult cu tragere de câini, că trăgeau…

Ultimul an de liceu. Am început trimestrul doi, după Revoluţie. Începuseră prezentările de ţoale la scoală, că doar uniforma căzuse odată cu dictatorul. Care mai de care mai colorate, mai inedite. Mai puţin la ora de chimie, unde încercai să te faci invizibil şi chiar încercai să nu respiri, de teamă să nu cumva să fii remarcat. Aşa că dacă…

Close